Prințul Philip a fost soțul reginei Elisabeta a II-a, iar la data de 9 aprilie 2021, la vârsta de 99 de ani, acesta a trecut la cele veșnice. Astăzi, 9 aprilie 2024, se împlinesc trei ani de la momentul în care acesta a părăsit această lume și vă prezentăm o listă cu 4 lucruri mai puțin cunoscute despre această emblemă a Marii Britanii.
Cine a fost Prințului Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a
Prințul Philip ar fi avut în prezent 102 ani, însă în urmă cu 3 ani, acesta s-a stins din viață la vârsta de 99 de ani. Prințul Philip s-a născut la data de 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, iar acesta a deținut titlul de prinț al Greciei și Danemarcei. Acesta s-a născut într-o familie regală, tatăl său fiind prințul Andrew al Greciei și Danemarcei, iar mama lui fiind prințesa Alice, nepoata reginei Victoria.
Atunci când Prințului Philip avea 18 ani, unchiul acestuia care era regele Greciei a fost obligat să abdice, iar tatăl lui a fost expulzat din țară, după Războiul greco-turc. În această dinamică, Prințului Philip alături de familia sa, mai exact de părinții lui și cele patru surori ale lui, a fost nevoit să fugă din Grecia. Fuga Prințului Philip din Grecia a fost posibilă deoarece a avut loc la bordul unui vas al armatei britanice.
Odată ajuns în Marea Britanie, Prințul Philip a fost trimis de către părinții lui în Scoția pentru a avea parte de o educație aleasă, iar în anul 1940, acesta a luptat în mai multe bătălii navale care au avut loc în Marea Mediterană şi în Oceanul Pacific, până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
La data de 28 februarie 1947, Prințului Philip a devenit oficial cetățean britanic și a renunțat la drepturile sale la tronurile Greciei și Danemarcei.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
În acea perioadă, Prințul Philip a cunoscut-o pe prințesa Elisabeta, iar la scurt timp, cei doi s-au căsătorit la Westminster Abbey. În acel moment, Prințul Philip a primit titlul de Alteță Regală, alături de cele de baron de Greenwich, conte de Merioneth şi duce de Edinburgh. Anul 1948 le-a adus celor doi prima bucurie, mai exact primul lor copil, prințul Charles Philip Arthur George, urmând ca în anul 1950 să se nască prințesa Anne Elizabeth Alice Louise.
10 ani mai târziu s-a născut și prințul Andrew Albert Christian Edward, iar în anul 1964 s-a născut ultimul lor copil, prințul Edward Anthony Richard Louis.Începând cu data de 6 februarie 1952, Prințul Philip a însoțit-o pe regina Elisabeta a II-a în activitățile sale oficiale și publice, lucru pe care l-a făcut până la sfârșitul vieții sale, potrivit digi24.ro.
4 lucruri mai puțin cunoscute despre soțul reginei Elisabeta a II-a
1. Prințul Philip a fost cel mai longeviv prinț consort din istoria Marii Britanii. Acesta s-a pensionat la vârsta de 96 de ani, iar pe parcursul perioadei sale de prinț consort, acesta a întreprins 22.191 de angajamente oficiale, singur, și a ținut 5.493 de discursuri.
2. Prințul Philip era foarte pasionat de artă, însă acesta nu a avut mult timp la dispoziție să își exploreze pasiunea. Abia în momentul în care s-a pensionat a început să picteze, iar în anul 2011, atunci când a celebrat 90 de ani de viață, Prințului Philip a avut ocazia să își expună creațiile, prin care picturi, dar și modelele sale de bijuterii, printre care se numără și o brățară pentru soția sa.
3. Pe Prințului Philip îl deranja faptul că cei patru copii ai lui nu ăi puteau purta numele de familie. „Sunt singurul bărbat din țară care nu are voie să-și dea numele propriilor copii”, a spus el, potrivit rd.com. Cei doi au ajuns însă la un compromis în anul 1960, astfel numele lui de familie a fost combinat în mod oficial cu numele de familie al reginei, Mountbatten-Windsor.
4. Mama Prințului Philip a devenit călugăriță. Prințesa Alice de Battenberg s-a născut în Anglia, însă aceasta s-a căsătorit cu un prinț grec, iar până în momentul în care familia acesteia a fost expulzată, aceștia au trăit în Grecia. După acest moment, mama Prințului Philip s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate mintală, iar după ce s-a terminat cel de-al Doilea Război Mondial, ea a înființat un ordin de călugărițe în Grecia până când a fost din nou forțată să părăsească țara în timpul unei lovituri de stat militare din 1967.