Lulu Varodi, Vero Căliman și Răzvan Marina au părăsit Gașca Zurli acum o lună, iar de atunci au ieșit la lumină diverse aspecte din spatele proiectului condus de Mirela Retegan. După ce aceștia și-au dat demisia, fondatoarea a decis să meargă mai departe cu mascote, care să joace personajele celor plecați.
Lulu Varodi a vorbit despre înlocuirea actorilor cu mascote
De o lună de zile, spectacolele ținute de Gașca Zurli a avut în centru aceleași personaje, numai că rolurile sunt interpretate de către niște oameni deghizați, cărora le sunt acoperite fețele. Vizavi de acest aspect, fostul Bucătăraș Lulu a ținut să-și exprime punctul de vedere și să dezvăluie anumite detalii, întrucât știe despre respectivele mascote de dinainte să iasă din trupa pentru copii.
„Nu-s noi mascotele, sunt singurele rămase.
Însă, mai departe, actorul nu a știut să ofere detalii în plus despre oamenii deghizați care joacă, acum, personajele din Gașca Zurli, dar nici despre scopurile precise pe care le are Mirela Retegan cu ei: „ Habar nu am prea multe, ea le-a făcut. Mascotele care apar acum la spectacol sunt făcute de patru ani, nu are nicio legătură cu faptul că s-ar fi gândit că dacă pleacă unul dintre ei să nu se știe ce și cum”.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Lulu Varodi s-a reprofilat după ce a ieșit din Gașca Zurli
Lulu Varodi nu regretă că a plecat din Gașca Zurli, ba din contră, se bucură pentru că, în sfârșit, are ocazia de a-și transforma visele în realitate. În acest sens, actorul și-a deschis propriul business, într-un domeniu total diferit față de cel în care a activat până de curând. Însă, cu toate acestea, aparițiile lui pe scenă nu se vor încheia.
„Viitorul meu sună foarte bine! În primul rând mi-am deschis propria agenție de publicitate, întrucât am fost și social media manager și am avut rezultate foarte bune, nu îmi pot ignora pasiunea pentru online. Deja am început să lucrez cu două companii și un artist.
Pe lângă asta, îmi doresc să mă întorc pe scenă, încă nu știu sub ce formă, îmi doresc să cânt, să joc, să încerc cât mai multe lucruri noi. Nu îmi doresc să mă întorc acolo. Atunci când un lucru se termină, oricare ar fi motivul, e clar că e gata”, a mai spus Lulu Varodi, conform sursei citate.