Concurenții din Casa iubirii au parte în fiecare ediție de noi provocări de senzație, de momente de pomină, întâlniri romantice, dar și de multe tensiuni și răsturnări uluitoare de situație. Deși apar rapid simpatii și chiar idile, treptat mulți dintre ei constată că nu s-au îndreptat către persoanele potrivite și atunci hotărăsc să se despartă și să își caute în continuare perechea. Este și cazul cuplului format până nu demult de Robi și Virginia, care păreau din ce în ce mai apropiați, însă în cele din urmă aceștia au decis să pună capăt relației lor.
Robi, primele semne de gelozie în Casa iubirii, după despărțirea de Virginia
În ediția de vineri, 19 aprilie 2024, a emisiunii Casa iubirii va predomina o atmosferă tensionată, dar și clipe romantice. Deși pare stăpân pe sine și va încerca să se reapropie de Julia, Robi se va lovi de respingerea și ostilitatea concurenței: „Fără draga mea!”
Pe de altă parte, Robi se va sesiza în clipă în care Patrick se va adresa Virginiei și o va întreba ce mai face, iar această îi va răspunde cu zâmbetul pe buze. La un moment dat, Patrick o va întreba pe Virginia dacă crede că Robi este gelos, iar ea îi va spune că fostul ei partener rade la orice.
Patrick: Virginia, ce mai faci?
Virginia: Bine!
Patrick: Dar de ce crezi că Robi rade când te întreb ce mai faci?
Virginia: Robi... Robi rade mereu!
Patrick: Te bagi în seama? Crezi că este puțin gelos?
Robi: Nu...
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Robi își va îndrepta atenția către Roberta
Tot în ediția de vineri, Robi va merge în vizită în casa fetelor, unde se va apropia de Roberta. Cei doi se vor tachina minute în șir și vor încerca să poarte o conversație. Roberta ii va mărturisi lui Robi ca știe tipologia lui de bărbat, iar Rebecca va completa ca fostul ei partener seamănă perfect cu el.
Robi: Ce e Roberta?
Roberta: Ce vrei? De ce razi? Știu tipologia ta de bărbat cap coadă!
Robi: Te rog să mă tipologiezi!
Rebecca: Pentru că fostul ei semăna cu tine!
Roberta: Ce vrei?
Robi: Nu vreau nimic! Ți-am zis ceva? De ce mă întrebi ce vreau? Vrei tu ceva?
De departe, cei care vor uluit pe toată lumea vor fi Giuly și Robert, care la un moment dat se vor sărută pasional. Mai mult decât atât, Robert îi va turna frișcă pe gât iubitei sale și apoi va mânca frișcă cu mișcări lascive de pe gâtul ei.