Ce idei interesante să folosești pentru a amenaja camera micuțului tău?

Autor: Lavinia Medrea

Niciun părinte nu se simte mai binecuvântat, mai fericit, decât în momentul în care trebuie să aducă în casa să un nou membru. Când se naște un copil, universul ne arată cât de puternic este, experimentând pe deplin miracolul vieții.

Desigur, poate că la început ni se pare că un copil va avea nevoie doar de hrană, îngrijire, haine, dar vom vedea că, de fapt, celui mic trebuie să îi oferim tot confortul de care dispunem noi, ca adulți, și poate și mai mult.

În acest confort intră propriul spațiu. Dacă în primele luni de viață, poate chiar și până la un an, o cameră proprie nu este atât de necesară, după această vârstă, cel mic va avea nevoie de ceva al lui.

Amenajarea camerei unui copil este o provocare însă, mai ales dacă nu dispui de foarte mult spațiu. Dacă însă ai o încăpere în plus, oricât de mică ar fi, ar trebui să o oferi copilului tău.

Acesta va fi locul unde micuțul va petrece mult timp, unde se va juca, va învăța, va crește frumos. Astfel, crearea unei camere care să fie funcțională, însă și adaptă necesităților de dezvoltare ale copilului, este esențială.

Pereți colorați cu tapet colora, rezistent in timp !

Indiferent de ce încăpere amenajăm, zidăria este prioritară. Aceasta trebuie să fie curată, zugrăvită, dar și personalizată pentru micuț. Acest lucru este important pentru că alegerea culorilor poate influența în mod semnificativ starea de spirit a copilului.

De asemenea, nivelul de energie poate fi dictat de acest aspect. Culorile vesele precum galbenul, portocaliul sau verdele deschis pot stimula simțurile, pot avea un rol deosebit în a-i scoate la lumina creativitatea.

Poți opta și pentru combinații de culori pentru a crea un mediu mai vesel. Să nu uităm însă că pereții pot fi înfrumusețați.

De exemplu, stickerele pentru copii, precum cele de la miaki.ro te pot ajută în înfrumusețarea încăperii, prin elemente moderne, dar totodată iubite de copii.

La miaki.ro mai ai și opțiunea achiziționării tapetului pentru camera celor mici, tapet care se prezintă în 5 texturi diferite, printat dintr-o singură bucată. Acest lucru înseamnă că nu există niciun fel de îmbinări, tapetul arătând impecabil pe perete chiar și după 15 ani, față de tapetul obișnuit care trebuie schimbat mult mai repede.

Așadar este o alegere smart pentru cei care nu vor renovări dese sau vor să-și închirieze casa sau apartamentul. Și, dacă nu știai, cu miaki.ro poți să pui tapet chiar și în baie, aceștia folosind wet system, un adeziv special, care facă față umezelii.

Revenind la amenajarea camerei micuțului tău, îți sugerăm, dacă acesta este puțin mai mare, să îl implici în procesul de amenajare a camerei sale.

Împreună, puteți alege decorațiunile, tablourile, stickerele de perete care îi plac cel mai mult sau îi creează acel univers pe care și-l dorește. Poate fi vorba despre personaje din desene, animale sau acele lucruri drăguțe inspirate din natură.

Mobilier funcțional

După ce am amenajat pereții, cu tapet sau stickere deosebit de frumoase de la miaki.ro, vine rândul mobilei. Am menționat mai sus faptul că, de multe ori, familiile normale nu dispun de spații largi pentru camera micuțului.

Într-o cameră mică știm cu toții că fiecare centimetru contează. De aceea te sfătuim să alegi mobilier modular, deoarece poate fi adaptat în funcție de nevoile micuțului, dar mai ales de spațiul disponibil.

De exemplu, paturile cu sertare integrate sau birourile pliabile pot economisi spațiu valoros, oferind astfel și acea funcționalitate suplimentară de care ai nevoie. Trebuie să insistăm asupra faptului că un sistem eficient de depozitare este cheia pentru a obține o camera cât mai ordonată.

Rafturi sau cutii colorate pot fi folosite pentru a organiza jucăriile, hainele sau alte obiecte personale ale micuțului. Ordinea este cheia funcționalității. Trebui să te siguri că aceste piese de mobilier sunt la îndemâna celui mic, pentru a-i încuraja autonomia.

Joaca, relaxarea, educația

A avea un loc în care să doarmă sau să își țină hainele este important, dar mai există și alte aspecte pe care să le iei în considerare, mai ales dacă spațiul încăperii este mai generos. De exemplu, oferă-i micuțului tău un loc dedicat pentru joacă si învățare!

Poți crea un colț de lectură confortabil cu pernuțe moi, unde ar putea exista o bibliotecă plină cu cărți, cu jocuri educative. De asemenea, poți amenaja o zonă de desen sau pictură, unde să-și poată exprima creativitatea.

Nu uita să amenajezi și un colț dedicat relaxării. Un pat confortabil cu lenjerii moi, pufoase este esențial pentru un somn sănătos. Poți face asta cu alegerea unor perne decorative. Camera ar trebui să aibă o draperie ușoară pentru a crea un spațiu intim.

Trebuie să știi și că integrarea elementelor educaționale, interactive în decor poate stimula dezvoltarea cognitivă a micuțului tău. De exemplu, poți amplasa o hartă pe perete, sau chiar un tapet cu harta de la miaki.ro pentru a-l ajută să învețe despre geografie într-un mod distractiv.

Alte lucruri importante

Cum spuneam în paragrafele anterioare, confortul celui mic este mai important decât al nostru. Dacă noi putem să ne adaptăm în foarte multe situații, pentru ei, lumea este ceva nou, ce trebuie descoperit în cel mai plăcut mod cu putință.

Iluminatul joacă un rol crucial. În afară de lumina principală, poți adăuga lămpi de perete sau veioze cu desene amuzante, inspirate din copilărie. Și să nu uiți că va avea nevoie de o atmosferă relaxantă înainte de culcare.

Mai trebuie să faci în așa fel încât toate elementele din cameră să fie sigure pentru micuț. Fixează mobilierul, decorațiunile, tablourile în mod corespunzător pentru a preveni accidentele. Pe măsură ce micuțul tău crește, este important ca camera să să fie adaptabilă.

 


Pare că Bianca Giurcă și Patrick vor să treacă la un nou nivel, întrucât și-au imaginat cum le-ar sta ca un cuplu. Tânărul este încrezător că va ajunge să aibă o relație cu frumoasa șatenă. De asemenea, această idee îi surâde și ei.