La interviul cu Bianca Comănici, Radu și Ionuț au vorbit despre viețile lor amoroase. Dacă acesta din urmă a dezvăluit că este singur, Radu stă mai bine pe plan sentimental, întrucât s-a apropiat de o frumoasă tânără de la el din județ.
Cine este noua iubită a lui Radu
După ce s-au așezat la masa de 1 Mai, prezentatoarea, nerăbdătoare, l-a întrebat pe Radu cu cine vrea să meargă la mare.
„Este o fată de la mine de la țară cu care mă înțeleg bine, nu-i nimic oficializat, nu avem o relație sau ceva de genul acesta”, a explicat Radu.
În ciuda declarației lui, acesta a postat, recent, pe TikTok, un clip în care se afla în pat cu tânăra, iar pe fundal rulau versurile: „ Adio gagicilor, vă anunț că mă însor”.
Invitatul a ezitat să-i răspundă și i-a spus doar: „Ești prea profundă”.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Ce îl atrage pe Radu la noua lui iubită
Ulterior, moderatoarea l-a întrebat pe Ionuț ce părere are despre prietenia dintre o fată și un băiat, iar acesta a spus: „ Nu cred în ea, cumva cred că se ascund sentimentele după prietenia asta”.
Pe parcursul discuției de la „Culisele iubirii”, Radu a dezvăluit mai multe detalii despre tânăra cu care s-a afișat în online. Acesta a mărturisit că se cunoaște de ani buni cu ea și că o place, în ciuda diferenței mari de vârstă, întrucât se aseamănă cu Cristina, fosta lui iubită din „Casa iubirii”.
„Ne cunoaștem de vreo șase ani, este cu mult mai mică față de mine, dar nu pot să zic că-mi displace caracterul ei. Mi-ar fi plăcut ca, într-o zi, s-o aduc aici, la voi, e o fată super mișto.(...)
Ea face 18 ani.(...) Consider că vârsta nu are atât de multă importanță, dacă îți place o persoană. Mie îmi place la ea caracterul, îmi place că ne asemănăm din foarte multe puncte de vedere, e la fel de nebună, la fel de deschisă. Seamănă cu Cristina”, a povestit Radu.