Potrivit BBC, poliția a declarat că suspecții au împușcat paznicul dintr-un vehicul, incidentul având loc la reședința lui Drake de pe Park Lane Circle, în jurul orei 02:00. Rămâne neclar dacă Drake se afla acasă în momentul incidentului sau dacă el a fost ținta principală.
Paznicul lui Drake a fost împușcat
Inspectorul de poliție Paul Krawczyk susține că echipa lui Drake cooperează cu autoritățile pentru a afla ce s-a întâmplat și care a fost motivul concret al atacului.
Potrivit sursei menționate anterior, poliția evaluează în prezent înregistrările video care surprind împușcătura, dar nu furnizează informații despre aceasta din cauza problemelor legate de calitatea video-ului.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Paznicul împușcat se află la spital și se află în stare gravă. Martorii au declarat pentru presa canadiană faptul că acesta a suferit mai multe răni prin împușcare, inclusiv una în zona pieptului.
Drake este implicat într-un conflict cu rapperul Lamar
Casa canadianului, situată în exclusivistul cartier Bridle Path din Toronto, a fost inclusă de Lamar pe coperta ultimei sale piese „Not Like Us”, care se află în prezent pe primele locuri în clasamentele muzicale din SUA și din întreaga lume.
În piesă, Lamar îl acuză pe Drake că ar avea relații cu femei minore și că ar avea un copil secret, iar imaginea pare să sugereze că el ar adăposti mai mulți infractori sexuali sub acoperișul său.
Citește și: Rapperul Takeoff a fost împușcat mortal! Membrul trupei Migos avea 28 de ani
Potrivit BBC, prin răspuns oferit de Drake, "The Heart Part 6", acesta respinge acuzațiile și spune că se "simte dezgustat" de ele. Rapperul a discutat despre casa sa, pe care o numește "Ambasada", în propria piesă și pe rețelele sociale. Porțile acesteia sunt de două ori mai înalte decât este permis conform legii orașului, din cauza necesităților sale de securitate.
Fotografiile apărute în mediul online arată că proprietatea a fost împrejmuită cu bandă de avertizare în timp ce poliția investighează împușcătura. Potrivit presei din Canada, proprietatea se întinde pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați și a fost achiziționată în 2015 pentru 6,7 milioane de dolari. „Ambasada”, așa cum își numește Drake locuința, a fost construită de la zero după planurile și ideile rapperului.