Florin Piersic se află pe drumul recuperării după o operație dificilă la genunchi. Medicii de la Spitalul „Foișor”, din Capitală anunță că starea lui de sănătate este în continuă îmbunătățire, iar actorul a reușit chiar să se ridice în picioare, după câteva săptămâni.
Ce spun medicii despre evoluția stării lui Florin Piersic
Cu toate că drumul către recuperare este încă lung, iar revenirea pe scenă pare o provocare îndepărtată, Florin Piersic rămâne plin de optimism și determinare.
„Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineața de 11.05.2024, arată o îmbunătățire a valorilor/indicatorilor biologici și o ameliorare a stării generale. A început procesul de mobilizare activă al pacientului, care este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni”,
După ce o infecție la proteza de la genunchi, răspândită în tot organismul, i-a pus în pericol sănătatea, actorul a trecut printr-o intervenție chirurgicală, în care i s-a înlocuit dispozitivul montat la genunchi în 2019 cu o proteză provizorie specială, care conține antibiotic pentru a combate infecția cu stafilococ auriu.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
„În momentul în care vorbim despre un pacient care este fragil, care este vulnerabil, prin bolile cronice pe care le are, prin vârstă, categoric riscurile sunt mai mari. Nu discutăm de recuperarea, în cazul tratamentelor ortopedice, sigur că e de durată pentru orice pacient. Aici vorbim întâi pe un moment post operatoriu şi de eventualele complicaţii care pot să apară după intervenţie”, a explicat Adrian Marinescu, medic primar de boli infecțioase, potrivit Observator .
Florin Piersic se bucură că a putut să se ridice în picioare, după operație
Cu toate că lupta împotriva acestei infecții poate dura încă o lună și jumătate, Piersic se arată hotărât să înfrunte această provocare cu același spirit de determinare care l-a caracterizat întotdeauna.
În prezent, starea de spirit a actorului este una plină de viață, iar în ciuda situației dificile, acesta își păstrează simțul umorului, întrucât face glume cu doctorii și asistentele, scrie sursa citată anterior.
„Este evoluţia unei persoane în vârstă. 88 de ani, cu alte afecţiuni. Nu poţi să spui niciodată cu lucrurile sunt fără pericole. Trebuie să sperăm. Dânsul are o abordare pozitivă, este optimist. Este autonom: se alimentează sigur, bea lichide, vorbeşte, deci starea este în ameliorare, sigur că aşteptăm să treacă această perioadă critică după o operaţie complexă cum a avut dânsul”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.