„Am descoperit că am sentimente”. Eliminare cu emoții la „Insula de 1 milion”! Blondu a părăsit competiția cu ochii în lacrimi

Autor: Diana Ghita

În ediția din această seară, Blondu a pierdut probele la care s-a întrecut cu Sorin, Variu și Jaguaru. Momentul plecării de pe insulă a fost unul plin de emoții pentru concurent.

Deși, în momentul în care l-a nominalizat pe Blondu, Tudor a crezut că va face față, datorită inteligenței lui, se pare că lucrurile nu au stat așa, iar cel pe care Vesticii au vrut să-l facă o „țintă” a devenit cel mai bogat de pe „Insula de 1 milion”.

Sorin a devenit cel mai bogat concurent de pe „Insula de 1 milion”

Timp de două zile la rând, cei din Tabăra Vesticilor l-au nominalizat pe Sorin la probe, întrucât s-au gândit că va fi un concurent vânat, dacă va acumula multe brățări, iar în cazul în care va strânge cele mai multe brățări de pe insulă și va beneficia de imunitate, îl va detrona pe Szilard, care va deveni noua „țintă”.

Se pare că a doua ipoteză a Vesticilor s-a adeverit, întrucât Sorin a câștigat probele de ieri și de astăzi și, astfel, a devenit cel mai bogat: „Sorin este cel mai bogat om de pe insulă, până

acum, în această postură se afla Szilard, dar de astăzi cel care nu va putea fi nominalizat este Sorin, care a ajuns la această performanță în doar două zile”.

Concurentul a fost foarte entuziasmat că a reușit să câștige acest titlu: „E normal ca, după atâtea nominalizări, la un moment dat să și câștigi. Mă bucur că am ajuns în această ipostază”.

Citește și: Eliminare în lacrimi la „Insula de 1 milion”! Concurenta care a spus „adio” competiției: „O concurentă foarte puternică”

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Blondu a părăsit „Insula de 1 milion” cu ochii în lacrimi

Cel care a pierdut runda decisivă a fost Blondu, care, la scurt timp după eșecul său, a părăsit competiția. Însă, înainte de a se despărți de concurenți, acesta transmis, cu lacrimi în ochi, un mesaj foarte emoționant.

„Nu prea aș dori să fiu salvat, am avut două brățări la încheietură de când a început competiția, pe a mea și pe a lui Raul.

Am încercat să fiu cât de om se poate în junglă. Îmi vine să plâng, o să-mi fie foarte dor de voi și mă bucur că am cunoscut atâția oameni.(...) Aștept să ne vedem toți afară”,  a spus Blondu.

Citește și: Andrei și Tudor, strategie fără precedent la „Insula de 1 milion”! Pe cine vor să facă „o țintă” cei din tabara Vesticilor: „Să fie cineva din camp-ul ăsta”

Ulterior, concurentul a fost întrebat de prezentator ce ar vrea să facă imediat cum ajunge în România, iar el a răspuns: „Vreau să merg prima dată în Germania, la părinții mei, că n-am mai vorbit cu ei face to face de mult timp. Am descoperit că am sentimente”.

Mai exact, experiența de pe „Insula de 1 milion” l-a ajutat de Blondu să fie mai deschis în fața oamenilor din jurul său și scoată la iveală latura lui sensibilă: „Sunt o fire foarte închisă, sentimental vorbind,(...) și acum parcă pot să mă deschid”.