Kylian Mbappe a disputat duminică, 12 mai, ultimul său meci în tricoul celor de la Paris Saint-Germain, și a doborat un record pe care tot el îl deținea.
Kylian Mbappe: „Plec cu capul sus”
Starul francez a obținut pentru al cincilea an la rând trofeul pentru cel mai bun jucător din campionatul Franței, oferit de sindicatul jucătorilor (UNFP) încă din anul 1994.
„Este un capitol din viaţa mea care se apropie de sfârşit. Ligue 1 este încă o parte importantă din viaţa mea. Am încercat să îi fac dreptate, să fiu un reprezentant demn al acestui campionat. Plec cu capul sus. Dar nu aş fi putut face acest lucru fără Monaco şi, bineînţeles, fără PSG, unde m-am întâlnit cu jucători excepţionali”, a declarat Mbappe la primirea trofeului.
Kylian Mbappe a fost transferat de PSG ca o mare speranță în anul 2018 de la formația Monaco, în schimbul sumei de 180 de milioane de euro, și se pare că și-a dovedit valoarea. Alături de parizieni a câștigat de 6 ori campionatul Franței, de 3 ori Cupra Franței, de 2 ori Cupa Ligii Franței și de 3 ori Supercupa Franței, adunând astfel 14 trofee în tricoul echipei.
Tânărul atacant dorit de multe cluburi importante din fotbalul european a câștigat Campionatul Mondial în anul 2018 și Liga Națiunilor în 2021, însă o părăsește pe PSG fără un trofeu UEFA Champions League. Visul său era aproape să se împlinească în anul 2020 când parizienii au cedat în finala Ligii Campionilor împotriva lui Bayern Munchen, scor 1-0.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Kylian Mbappe a făcut pace cu președintele de la PSG înainte de plecare
După ce Kylian Mbappe a refuzat să semneze prelungirea înțelegerii contractuale cu formația Paris Saint-Germain, conducerea clubului a intrat într-un conflict direct cu starul francez.
În discursul său de rămas bun, Mbappe a dat dovadă de mult orgoliu, omițându-l pe președintele clubului, Nasser Al-Khelaifi. La doar câteva zile distanță, după ce presa a pus foarte mare accent pe acest eveniment, tânărul atacant a revenit cu un mesaj în care l-a inclus și pe oficialul de pe Parc des Princes.
„Am împărțit terenul și am jucat alături de jucători incredibili. Îi mulțumesc întregului club, antrenorului, care m-a ajutat și a avut încredere în mine, staff-ului, doctorilor, tuturor oamenilor de la club, managerilor sportivi, președintelui (n.r. Nasser Al-Khelaifi), acționarilor clubului, desigur, emirului din Qatar care m-a căutat când aveam 18 ani, care mi-a fost alături în toate deciziile, care m-a înțeles în multe situații”, a fost mesajul transmis de Kylian Mbappe, citat de Marca.