Turneul de Grand Slam este programat în perioada 26 mai- 9 iunie 2024, iar francezii au anunțat deja de marți, 14 mai, lista jucătoarelor care vor beneficia de invitație, iar Simona Halep lipsește.
Simona Halep se aștepta la această decizie a francezilor
Organizatorii turneului au mizat pe șase sportive din Franța, una din Australia și una din Statele Unite, acestea fiind Alize Cornet, Fiona Ferro, Elsa Jacquemot, Kristina Mladenovic, Chloe Paquet, Jessika Ponchet, Ajla Tomljanovic și Sachia Vickery.
Roland Garros ar fi putut fi primul turneu de Grand Slam la care Simona Halep ar fi putut să-și facă simțită prezența după revenirea în circuitul profesionist.
Roland Garros este primul turneu de Grand Slam la care Simona Halep ar fi putut participa după revenirea în circuitul WTA, însă chiar și sportiva româncă era destul de neîncrezătoare că va beneficia de o invitație, explicând că francezii sunt extrem de naționaliști.
„Sper și-mi doresc, însă francezii sunt naționaliști și, din ce am înțeles, dau la franțuzoaice.
Eu îmi doresc tare mult să joc la Roland Garros, pentru că este turneul meu preferat și ar fi bine.
Dar, acum, decizia este la ei ”, a explicat Simona Halep, într-un interviu acordat în exclusivitate la Digi Sport.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Citește și: Dietele campionilor secolului trecut! Ce mănâncă în prezent tenismenii pentru a se menține în top?
Președintele Federației Române de Tenis: „Simona Halep a fost lider mondial și câștigătoare de Grand Slam chiar la Roland Garros”
George Cosac, președintele Federației Române de Tenis, a oferit o primă reacție după ce Simona Halep a fost omisă de pe lista sportivelor ce vor beneficia de wildcar la Roland Garros.
Oficialul a evidențiat faptul că sportiva constănțeancă este dublă câștigătoare de Grand Slam, iar în 2018 cucerea chiar turneul Roland Garros, când a învins-o în 3 seturi pe Sloane Stephens.
„Mă așteptam să primească wildcard la Paris.
Cu siguranță, Simona Halep a sperat să primească wildcard. Mai ales că Roland Garros este printre competițiile ei favorite. Vom vedea ce se va întâmpla în continuare. Chiar îmi pare foarte rău pentru Simona Halep ”, a spus George Cosac, potrivit ProSport.