Radu Andrei Tudor, despre diferența dintre a fi bogat și a părea bogat: „Doar oamenii foarte modești afișează brand-uri și bogăție”

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 16 mai 2024, 13:12

Radu Andrei Tudor, despre diferența dintre a fi bogat și a părea bogat: „Doar oamenii foarte modești afișează brand-uri și bogăție”

Sursa: captură video

Radu Andrei Tudor a fost invitat la emisiunea Play IT, #josfiltrele, unde a vorbit despre aparențele din mediul online și cât de înșelătoare pot fi acestea.

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul televiziunii, Radu Andrei Tudor s-a făcut remarcat în cadrul mai multor emisiuni. Din 2019 și până la anunțul că va face parte din echipa Kanal D2, Radu Andrei Tudor a prezentat telejurnalul principal de la TVR, precum și Telejurnalul TVR1 timp de cinci ani.

Jurnalistul a prezentat o serie de evenimente majore, printre care tragedia de la Colectiv, atentatele din Europa sau moartea Regelui Mihai.

În plan personal, celebrul jurnalist și iubita lui, Andreea, au ajuns la starea civilă în urmă cu aproape doi ani.

În luna mai a anului 2022, Radu Andrei Tudor și soția lui au devenit părinți pentru prima dată, după ce pe lume a ajuns băiețelul lor: David Andrei.

Radu Andrei Tudor vorbește despre diferența dintre a fi bogat și a părea bogat

Invitat la Play IT, prezentatorul a mărturisit că, în domeniul său a avut ocazia de a cunoaște oameni cu adevărat bogați. În această privință, Radu Andrei Tudor  a recunoscut că un om cu adevărat bogat nu își va arăta niciodată bogăția. În schimb, un om modest și care nu a știut ce înseamnă bogăția, va profita de ocazie și se va afișa cu valoarea sa. 

„Doar oamenii foarte modești afișează brand-uri și bogăție. Doar oamenii care au trăit într-o sărăcie lucie vor să-ți arate bogăția în care trăiesc ei de fapt. Bine, tu nu știi de fapt dacă ei trăiesc în acele case, dacă pozele sunt modificate.

Un om modest, un om integru de fapt, un om care e fericit cu ce are și cu cine e, nu va vrea niciodată să-ți arunce în față opulență, bogăție, avuție, niciodată.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Am cunoscut, prin prisma meseriei, extrem de mulți oameni din topul acela, al bogaților.

N-o să vezi niciodată sigle, mașini. Am cunoscut bogați, cu o mașină din aia mică, care consumă foarte puțin, deși și-ar fi permis un Lamborghini. Mie asta îmi place să văd la oameni și așa reușesc să-i diferențiez și să-i apreciez,” a declarat acesta. 

Citește și: Cleopatra Stratan se străduiește să iasă din umbra fetiței de la portița lui Ghiță: „Sunt oameni care nu mă văd ca pe o femeie în toată regula”

Pe Radu Andrei Tudor îl puteți urmări la NEWSTIME. Jurnalistul prezintă știrile de luni până vineri, de la ora 21:00.

Urmăriți o nouă ediție a emisiunii Play IT sâmbătă, de la 13:30, pe Kanal D2 și YouTube WOWNews.