Povestea cutremurătoare a două fetițe care și-au pierdut mama! Micuțele și tatăl lor au rămas singuri pe lume după ce au fost loviți de un mare necaz

Autor: Diana Ghita

Familia Untură trece printr-o dramă cumplită

Sursa: Captură Kanal D

În ediția de duminică, 19 mai, a emisiunii „Asta-i România” a fost prezentată povestea unei familii greu încercate de soartă. Două fetițe au rămas în grija tatălui după ce mama lor s-a stins în mod fulgerător.

Reporterii de la „Asta-i România” au pătruns în universul familiei Untură, niște oameni loviți de numeroase necazuri, iar cel mai mare prin care aceștia au putut trece a fost moartea mamei.

Prin ce dramă trec cele două fetițe care și-au pierdut mama

De un an de zile, Andreea și Dana vizitează mormântul femeii care le-a dat viață, alături de tatăl lor. Deși nimeni și nimic nu le poate alina durerea, viața trebuie să meargă înainte, însă cele două fetițe au învățat această lecție la o vârstă prea fragedă.

Mama lor a murit la vârsta de doar 38 de ani și a lăsat un gol imens atât în inimile copilelor, cât și în cea a soțului: „La mine n-a fost nici Paște, n-a fost nici Crăciun. E greu.(...) Mai bine muream eu și rămânea ea”.

Familia Untură nu a dus-o niciodată bine, căci mereu au fost îngenuncheați de sărăcie. Deși nici înainte nu le aveau pe toate, acum fetelor și tatălui lor le este și mai greu, întrucât abia se descurcă de pe o zi pe alta: „După ce a

murit mami, a fost foarte greu”.

În cea mai dificilă situație pare să fie tatăl lor, Neluș Untură, care, acum, trebuie să se ducă și la muncă, pentru a asigura traiul zilnic al familiei, dar să și aibă grijă de casă și de cele două fetițe.

Cum a murit mama celor două fetițe

Micuțele au dezvăluit că mama le ajuta la teme, întrucât punea mare accent pe educația lor.

De asemenea, cele două declară că o iubesc foarte mult pentru grija necondiționată pe care le-o purta.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Reporter „Asta-i România”: Ce faci când ți-e dor de mami?”.

Sora mai mare: „Mă duc la ea, la cimitir”.

Femeia a murit în urma unui infarct, pe care l-a făcut chiar în brațele soțului. Chiar dacă acesta a anunțat imediat salvarea și a fost preluată, pe rând, de trei spitale din Roșiori, Alexandria și București, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

„Nu a fumat, nu a băut, dar dacă Dumnezeu așa a vrut, să rămân singur, așa am rămas.(...) Stăteam în spital și plângeam lângă ea, la pat.(...) Foarte bine mă înțelegeam cu ea, 20 de femei dacă aș găsi, n-aș mai găsi ca ea”, a dezvăluit Neluș Untură.

Urmăriți totul în materialul video de mai jos: