Raisa, o copilă în vârstă de doi ani, a fost dată dispărută luni, 27 mai, fiind găsită fără suflare 24 de ore mai târziu. Din primele informații, fetița ar fi fost găsită cu urme de violență pe corp, iar părinții se gândesc că fiica lor ar fi fost ucisă din răzbunare, potrivit observatornews.
Părinții fetiței au făcut declarații cutremurătoare
După aproape 24 de ore de căutări intense, o descoperire tragică a pus capăt speranțelor: Raisa, o fetiță de doi ani și cinci luni, a fost găsită fără viață la 200 de metri de casa ei. Corpul ei, acoperit de zgârieturi și urme de strangulare, zăcea într-o zonă densă de vegetație.
Părinții Raisei vin cu o ipoteză șoc, aceștia fiind de părere că fiica lor a fost ucisă din răzbunare. Potrivit sursei menționate anterior, părinții copilei în vârstă de doi ani ar fi avut datorii la cămătari.
"Nu au fost ameninţări să spună că vine şi îmi omoară copilul, amenințări au fost că ne certăm noi între noi, că pe unde ne prindem, una, alta, dar de copii, nu! Nu ştim nimic! Cine ar fi putut să facă. Oricine ar fi putut, că e cel mai important din neam, vreau să se plătească!", a spus Cristina, mama copilei, pentru observatornews.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz
Raisa a fost văzută în viață pentru ultima oară când intra în curtea bunicilor, care nu au putut explica dispariția nepoatei. De asemenea, bunicii au refuzat să permită polițiștilor accesul în curte cu câinii de urmă, complicând astfel investigația.
Semne de întrebare ridică și faptul că rudele fetei au spus ințial că aceasta ar fi dispărut din fața locuinței unei mătuși, dar- ulterior- în anchetă au fost descoperită o cameră de supraveghere care ar fi filmat-o pe Raisa când intra în curtea casei.
Suspect este și faptul că unele persoane din familia Raisei ar fi încercat să ducă pe piste greșite echipele Centrului Național de Educare Canină, chemate să ajute la căutări cu opt câini. Acestea ar fi adus o bluză care nu ar fi aparținut Raisei.
"Era fata mea. Nepoata la fata mea. Chiar dacă o lua somnul cu dumneavoastră în cameră, când se trezea fugea la mine în cameră. 'Tataie, vreau să mă culc'", a spus bunicul fetiței, potrivit sursei menționate anterior.
Au fost chemați și specialiști de la Institutul de Criminalistică din București. Se verifică dacă fetița și-a pierdut viața în locul unde a fost găsită sau trupul ei a fost adus acolo- pentru că prin zona respectivă mai trecuseră echipele de căutare.
Anchetatorii au scos la iveală și alte detalii cutremurătoare în legătură cu familia micuței decedate. Potrivit sursei menționate anterior, apropiații familiei susțin că tatăl nu o recunoștea pe Raisa ca fiică a sa. În realitate, atât Raisa, cât și fratele ei, erau crescuți în mare parte de bunici, deoarece părinții lor erau adesea plecați la muncă în străinătate.