În Grecia, efectele caniculei au fost devastatoare: patru turiști și-au pierdut viața în decurs de o săptămână, iar alți cinci sunt încă dispăruți, după ce au ignorat avertismentele de cod portocaliu pentru temperaturi extreme și au plecat în drumeții.
În Grecia au murit patru turiști, din cauza caniculei
După ce s-au expus la o căldură de 45 de grade Celsius, victimele au fost găsite decedate.
Ulterior, un turist olandez a fost descoperit fără viață într-o râpă pe insula Samos, un american a murit în Corfu și un belgian în Creta. Grecia se pregătește pentru sosirea a peste un milion de turiști români în această vară, prin implementarea de măsuri de siguranță suplimentare.
Citește și: Riscurile căldurii vara: Cum să te protejezi de canicula!
Italia se confruntă, de asemenea, cu un val de căldură puternic, primul de acest fel din această vară. Temperaturile vor depăși 40 de grade Celsius, iar autoritățile recomandă atât localnicilor, cât și turiștilor să evite expunerea îndelungată la soare și să se hidrateze bine.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Valul de căldură a făcut ravagii și în America
În ciuda avertismentelor, plajele rămân foarte aglomerate.
În Statele Unite, valul de căldură extremă promite să aducă temperaturi record, nemaivăzute în ultimele trei decenii. Aproximativ 265 de milioane de americani vor fi afectați de aceste condiții severe.„Bem foarte multa apă. Am fost antrenor de fotbal înainte, așa că sunt foarte familiarizat cu semnele de insolație, bolile cauzate de căldură și epuizarea”, a declarat un american, citat de Observator.
Statele Michigan și Ohio se află deja sub avertismente de căldură extremă.
Pentru a face față acestor condiții extreme, este crucial ca populația din zonele afectate să ia măsuri de precauție: să rămână în interior în timpul orelor de vârf ale zilei, să consume multe lichide și să evite activitățile fizice intense. Autoritățile continuă să monitorizeze situația și oferă sfaturi și asistență pentru a minimiza impactul valului de căldură asupra sănătății și siguranței publice.