Marea Neagră a început să facă primele victime. Sora Dianei dă vina pe martorii ce au filmat tragedia

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 24 iun 2024, 08:54

Diana Belyaeva și iubitul ei

Sursa: Twitter DSagoov

Marea Neagră ia anual viața a zeci de persoane, iar Diana a decedat în urmă cu câteva zile în fața iubitului ei.

Diana avea 20 de ani, iar în urmă cu câteva zile, aceasta a fost smulsă cu putere de către valuri de lângă iubitul ei, ce abia a reușit să se salveze de curenții puternici de la Marea Neagră. Pe malul mării au fost surprinși mai mulți turiști ce au scos telefonul pentru a filma momentul, în loc să sune după ajutor sau să o salveze pe Diana.

Marea Neagră a început să facă primele victime

Diana Belyaeva era un fotomodel ce făcea primii pași în cariera ei, însă planurile i-au fost date peste cap după ce valurile puternice au purtat-o în larg. Tânăra de 20 de ani se afla pe plaja stațiunea rusă Soch alături de iubitul ei, iar cei doi aveau parte de un moment romantic atunci când inconștient au decis să intre în apă,  moment în care curentul puternic a dus-o departe de mal, sub privirile terifiate ale partenerului ei, dar și ale turiștilor.

Turiștii ce se aflau pe plajă au scos telefoanele pentru a filma momentul, în loc să cheme ajutoare, iar în imaginile surprinse se poate observa cum Diana a încercat să se lupte cu valurile învolburate și să se ridice în picioare pentru a ajunge la mal, însă curenții au fost mai puternici decât ea. 

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Denis, iubitul fetei, a reușit cu greu să se salveze din valurile puternice și a decis să aștepte ca Marea Neagră să se liniștească pentru a merge în căutarea Dianei, însă trupul neînsuflețit al fetei de 20 de ani a fost găsit după câteva zile de la momentul tragic. Trupul Dianei a fost găsit câțiva kilometri distanță de locul în care a avut loc tragedia, în districtul Khostinsky. 

Sora Dianei dă vina pe martorii ce au filmat tragedia

Sora Dianei dă vina pe martorii ce se aflau la fața locului și a deciziei pe care au făcut-o atunci când au ales să o filmeze pe sora ei, în loc să încerce să o salveze. „Val după val, Diana a fost aruncată la mal de două ori, dar niciunul dintre martorii oculari nu a ajutat-o.

Erau oameni care stăteau în jurul ei și se uitau și filmau cu telefoanele lor. Toată lumea a văzut, dar nimeni nu a ajutat-o. S-a întâmplat pe țărm, nu în adâncuri", a spus sora tinerei, potrivit antena3.ro.

Citește și: Tragedie la malul Mării Negre! Diana a fost smulsă de valuri din brațele iubitului. Trupul neînsuflețit al tinerei a fost găsit după câteva zile

Sora Dianei este susținută și de localnicii zonei, ce sunt de acord cu motivele sale de revoltă asupra reacțiilor martorilor, în special a bărbaților ce stăteau să privească, în loc să sară în ajutorul Dianei. „Bărbații stăteau și se uitau la fata neajutorată, se uitau cum moare. Ei bine, astfel de valuri sunt înfricoşătoare şi trebuie să reacţionezi imediat. Oamenii au spus că martorii au văzut o turistă care a fost luată de valuri, dar nimeni nu s-a oferit să ajute", a explicat un localnic.