Yiğit Kirazcı, actorul cunoscut publicului din România pentru rolul Rüzgar, din serialul „O dragoste”, va putea fi urmărit pe micul ecran, tot la Kanal D, în rolul personajului Yıldırım, din serialul "Tablou de familie", ce va avea premiera pe 27 iunie, de la ora 20.00, la Kanal D.
Drama neștiută a actorului Yiğit Kirazcı, din serialul "Tablou de familie"
Yiğit Kirazcı este chipeș, talentat și unul dintre rasfățații cinematografiei turcești, fiind preferatul regizorilor pentru talentul său incontestabilbil și pasiunea cu care abordează fiecare rol.
Este unicul copil al unei familii înstărite. Mama sa este din Ören, tatăl din Xanthi, însă pentru talentatul actor rădăcinile sunt în Ören, orașul în care își petrece fiecare vară.
"La naștere am avut cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului și aveam și o bronșită astmatică. Am stat în incubator două săptămâni, aveam șanse de supraviețuire de doar 5%. Pentru că aveam astm, părinții m-au trimis la bunica în Munții Kaz. Am crescut acolo, înconjurat de natură, cu dragoste, timp de doi ani. M-am întors la Istanbul când aveam 3 ani. La 17 ani viața mi-a mai dat o lecție, atunci când tatăl meu s-a îmbolnăvit grav. Se întorcea de la un târg din Filipine și a dormit pe tot timpul zborului. Două zile a fost bine și apoi, într-o dimineață, s-a trezit cu partea stânga a corpului paralizată, vomita. A fost în terapie intensivă timp de două luni. A fost foarte greu la început, eram tânăr. Tatăl meu este un om plin de viață și îi face pe oameni fericiți.... Ca urmare a bolii sale, el nu poate folosi, în prezent, 64% din corpul său", a declarat Yiğit Kirazcı, potrivit hurriyet.com.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Familia sa a trecut prin momente extrem de dificile în continuare. Au fost nevoiți să închidă afacerea familiei și să plătească datorii foarte mari. După ce a absolvit Liceul Koç, Yiğit Kirazcı a început să lucreze ca model pentru a câștiga bani, devenind principalul susținător financiar al părinților săi.
Yiğit Kirazcı s-a născut la Istanbul în 1983. Originar din Burhaniye, Kirazcı a absolvit Universitatea Bilgi, Facultatea de Comunicare, Departamentul de Publicitate.
În timpul facultății a activat ca model și a jucat în mai multe reclame. A debutat în 2007 în serialul “Son Tercih” și de atunci a primit numeroase roluri în seriale și filme de lung metraj.În serialul “Tablou de familie”, telespectatorii Kanal D îl vor vedea în rolul lui Yıldırım, un avocat de succes, carismatic, inteligent, specializat în divorțuri. Iubește competiția și este foarte ambițios. Punctul său slab este Azra, colega sa de facultate, de care a fost îndrăgostit și care l-a trădat căsătorindu-se cu prietenul său, Sergen, chiar în ziua în care Yıldırım i-a declarat iubirea. Viața, însă, are alte planuri pentru cei doi care se reîntâlnesc într-un moment dificil pentru Azra; perspectiva propriului său divorț.