Reprezentanții Caselor de Pensii explică această întârziere prin durata neanticipată a evaluării dosarelor. Procesul complex de recalculare a durat mult mai mult decât s-a preconizat inițial.
De ce întârzie adeverințele cu noile pensii
Recalcularea pensiilor implică verificarea și actualizarea pensiilor în conformitate cu prevederile noii legi a pensiilor. Angajații Caselor de Pensii au avut de recalculat și verificat milioane de dosare, iar volumul mare de muncă și numărul redus al personalului au condus la decalarea termenelor.
Sunt trei elemente principale care contribuie la creșterea pensiilor: numărul mare de ani munciți, indicele de corecție și salariul minim pe economie. Pe baza acestor criterii se face recalcularea, iar pensionarii cu venituri mici ar trebui să primească sume mai mari. Cu toate acestea, mulți pensionari rămân sceptici cu privire la procesul de recalculare și se tem că promisiunile nu vor fi respectate.
Silvia Petre, reprezentant al pensionarilor din județul Timiș, susține, conform newsweek.ro, că întârzierile ar putea fi intenționate pentru a evita majorările promise: „Se dorește intenționat ca să nu ne dea majorare și o să vedeți că nu o să ne facă nici o majorare. O să ne tot poarte cu vorba că la Legea 127 și după nu o să o pună în aplicare că nu se pot elibera adeverințele”.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Data de 10 iulie nu este una stabilă pentru primirea adeverințelor cu noile pensii
Deși s-a anunțat că adeverințele cu noile sume vor fi primite de români după 10 iulie, acest lucru nu este garantat, întrucât termenul poate varia de la o casă de pensii județeană la alta.
Pensionarii care s-au retras înainte de 2001 sunt obligați să depună adeverințe de la angajator pentru orele suplimentare și sporurile plătite, care nu au fost luate în considerare inițial. Ministrul Muncii, Bucura Oprescu, a recunoscut aceste dificultăți în cadrul unui interviu acordat la Antena 3.
„Confirm că de la 1 septembrie vor crește veniturile a peste 3.000.000 de pensionari. După estimările noastre, deciziile cu pensiile recalculate se vor expedia după 10 iulie, moment în care pensionarii vor putea vedea negru pe alb cu cât li se vor mări veniturile”,
au dezvăluit surse newsweek.ro.