În dimineața zilei de duminică, lumea cinematografiei românești a fost lovită de o veste tristă: Ileana Stana Ionescu, o figură emblematică a scenei teatrale și cinematografice, a murit la 87 de ani.
Ileana Stana Ionescu s-a stins din viață în dimineața zilei de 30 iunie
Actrița se afla internată în spital, iar anunțul decesului a fost făcut de Alexandra Velniciuc printr-o postare emoționantă pe Facebook.
„Dumnezeu să o ierte și să îi odihnească sufletul! Și datorită ei am ales această profesie!”, a scris Velniciuc, aducând un omagiu celei care a fost un model și o inspirație pentru generații întregi de actori.
Ileana Stana Ionescu s-a retras din viața publică acum cinci ani, după o carieră impresionantă de șase decenii în teatru și film.
„Vine o vreme când trebuie să știi să te retragi, să faci definitiv un pas în spate pentru ca publicul să-și amintească de tine în zilele cele bune, nu îmbătrânit și chinuit de gânduri. La 87 de ani, nu prea mai ai ce să dovedești celor din jur sau ție însăți!”, spunea atunci Ileana Stana Ionescu pentru Cancan.ro.
Soțul actriței, actorul Andrei Ionescu, în vârstă de 97 de ani, a confirmat că aceasta a fost internată recent din cauza stării de sănătate precare.
„Ileana s-a simțit extrem de slăbită și am sunat la salvare, să vină să vadă ce are. După un consult medical, cei de pe Salvare ne-au spus și ne-au recomandat că cel mai bine este să meargă la spital, să se interneze, pentru a o întări puțin, după care marți o externează, o să iasă din spital și totul o să fie ok”, a declarat el.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Citește și: Tragedie la ștrandul Ostroveni din Vâlcea: Un angajat s-a înecat în piscină în timp ce curăța bazinul
Cariera cinematografică
Ileana Stana Ionescu s-a născut pe 14 septembrie 1936, la Brad, în județul Hunedoara.
Provenind dintr-o familie cu origini italiene din partea mamei și române din partea tatălui, care a murit în al Doilea Război Mondial, Ileana și-a petrecut copilăria în Drobeta Turnu Severin, unde a urmat școala primară și liceul. După absolvirea liceului, a plecat la Reșița, unde locuia unchiul său. Acolo a descoperit pasiunea pentru teatru, frecventând spectacolele trupei locale.Debutul său ca actriță a avut loc în 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reșița, unde a interpretat rolul Agnes în piesa „Școala femeilor” de Moliere. În 1959, s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, unde a continuat să-și construiască o carieră de succes.
De-a lungul anilor, Ileana Stana Ionescu a jucat în numeroase filme care au rămas în memoria publicului. Printre cele mai cunoscute producții cinematografice în care a apărut se numără „Cuibul cu viespi”, „Cucoana Chirița”, „Secretul lui Bachus”, „Păcală”, „Dumbrava minunată”, „Chirița în Iași”, „Alo, aterizează străbunica!”, „Zidul” și „Păcală se întoarce”.
Plecată dintre noi, Ileana Stana Ionescu lasă în urmă o moștenire culturală impresionantă și amintirea unei cariere strălucite. Timpul petrecut pe scenă și pe platourile de filmare a transformat-o într-o legendă a cinematografiei românești, iar rolurile sale vor rămâne întipărite în inimile și memoria publicului. Dumnezeu să o odihnească în pace!