Duminică seară, un accident rutier tragic a avut loc pe DN 24, în apropierea localității Tişiţa din județul Vrancea. O tânără de doar 22 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane, printre care și un copil de 4 ani, au fost rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme.
O tânără de 22 de ani și-a pierdut viața în teribilul accident
Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, accidentul s-a produs în jurul orei 19:22.
Declarațiile autorităților descriu scenele dramatice de la locul accidentului.
„Astăzi la ora 19:22 Dispeceratul SAJ a primit o solicitare pentru un accident rutier produs pe DN2 Tișița spre Tecuci în care au fost implicate două autoturisme. Spre locul solicitării au fost direcționate trei ambulanțe SAJ: două tip B2 și una tip C2.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: România va fi lovită de un nou val de căldură: Temperaturile vor urca până la 38 de grade Celsius
Celelalte victime au fost transportate la spital
Tânăra de 22 de ani, care și-a pierdut viața, nu a putut fi salvată în ciuda eforturilor depuse de echipele medicale. Cealaltă femeie implicată în accident, în vârstă de 25 de ani, a suferit un traumatism la antebrațul drept și a fost transportată de urgență la spitalul din Focșani.
Toate cele patru persoane implicate în accident sunt din județul Vrancea. Echipele de poliție au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. Autoritățile urmează să clarifice cauza coliziunii și să determine dacă au existat factori care au contribuit la producerea acestei tragedii.