Gestul necontrolat făcut de Novak Djokovic în timpul unui interviu la BBC. S-a ridicat și a plecat

Autor: Andrei Costanda

Novak Djokovic s-a arătat deranjat de întrebările reporterului și a părăsit interviul

Sursa: Instagram / Novak Djokovic

Novak Djokovic a părăsit un interviu acordat BBC după doar 98 de secunde, deranjat de insistența reporterului pe un subiect sensibil.

Novak Djokovic, în vârstă de 37 de ani și locul 2 ATP, a avut o reacție surprinzătoare în timpul unui interviu acordat BBC, părăsind discuția după numai 98 de secunde.

Novak Djokovic a părăsit interviul după 98 de secunde

Incidentul a avut loc după ce jurnalistul a insistat în mod repetat asupra reacției publicului la meciul cu Holger Rune din optimile de finală de la Wimbledon, partidă câștigată de sârb cu scorul de 6-3, 6-4, 6-2.

Djokovic, vizibil deranjat de întrebările repetate pe aceeași temă, a întrerupt reporterul: „Ai și alte întrebări în afară de cele legate de public? Sau ești concentrat doar pe asta? E a treia întrebare pe aceeași temă”, a replicat fostul lider ATP.

La scurt timp după această intervenție, jurnalistul BBC a încercat să schimbe subiectul, întrebându-l pe Djokovic despre viitorul său meci din sferturile de finală de la Wimbledon cu Alex De Minaur.

Răspunsul lui Djokovic a fost scurt și la obiect: „Va fi un meci dificil, abia îl aștept”. După această replică, tenismenul sârb a mulțumit și a părăsit interviul.

Acest incident a venit pe fondul unui episod tensionat care a avut loc în timpul meciului din optimi împotriva lui Holger Rune. În timpul partidei, fanii au scandat „Ruuuuune”, iar Djokovic a perceput prelungirea literei „u” ca o formă mascată de huiduială.

La finalul meciului, Djokovic a adresat un mesaj tranșant spectatorilor pe care i-a simțit ostili: „Pentru toți cei care au ales lipsa de respect față de jucători și, în acest caz, față de mine, noaaapte buuuuună, noaaapte buuuuună! Nu aveți cum să mă atingeți!”.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Anunț important pentru pensionare! Cum se desfășoară recalcularea din oficiu a pensiilor

Citește și: Ce se va întâmpla cu urșii de pe Transfăgărășan după tragedia din munții Bucegi. Regulile pe care trebuie să le respecte turiștii

Citește și: Vijelii însoțite de grindină în București, miercuri seara: copaci căzuți peste mașini, parbrize sparte. Meteorologii au emis o atenționare de cod galben de furtună, de tip now casting

Djokovic direct în semifinale la Wimbledon

Planurile pentru următorul său meci au suferit o schimbare neașteptată. Australianul Alex De Minaur, în vârstă de 25 de ani și locul 9 ATP, urma să fie adversarul lui Djokovic în sferturile de finală. Totuși, o accidentare l-a obligat pe De Minaur să se retragă de la Wimbledon. Astfel, Djokovic avansează în semifinale fără a juca meciul din sferturi.

În semifinale, Djokovic îl va întâlni pe câștigătorul dintre Lorenzo Musetti și Taylor Fritz. Această schimbare oferă lui Djokovic o pauză nesperată în programul său competițional, dar și o șansă de a-și conserva energia pentru fazele finale ale turneului.

Djokovic este recunoscut ca fiind deținătorul recordului de Grand Slam-uri câștigate, totalizând 24 de titluri. Dintre acestea, 10 au fost câștigate la Australian Open, 7 la Wimbledon, 4 la US Open și 3 la Roland-Garros.

 


Mărturiile tulburătoare ale supraviețuitorilor masacrului care a ieșit la iveală după două luni! Sute de persoane au fost ucise în Africa de Vest: „Au ucis oameni toată ziua. Timp de trei zile am adunat cadavre”

Într-un atac extrem de violent care a zguduit Burkina Faso în luna august, până la 600 de persoane au fost ucise de militanți afiliați organizației teroriste Al-Qaeda, conform unei evaluări de securitate a guvernului francez.