O elevă speră să intre la Medicină cu nota 5 la BAC: „E și mama acolo, am pile”. Tânăra a devenit virală în mediul online

Autor: Diana Bostan

Adolescenta speră să obțină nota 5 și să intre la Medicină

Sursa: Captură TikTok

O proaspăt absolventă de liceu a devenit virală în mediul online după ce a declarat că speră să obțină doar nota cinci la BAC și apoi să intre la Facultatea de Medicină. Iată pe ce se bazează tânăra!

Tânăra care își dorește să obțină doar nota minimă de trecere la Bacalaureat, are planuri să urmeze Facultatea de Medicină, bazându-se pe influența mamei sale. Fata, care își dorește să ia doar nota 5 la examen, este convinsă că nu va întâmpina probleme în a-și continua studiile universitare.

Citește și: UPDATE A fost afișat baremul pentru pentru examenul scris la Fizică, Chimie, Biologie și Informatică pentru profilul real BAC 2024

Absolventa de liceu își dorește să urmeze Facultatea de Medicină cu ”bani”

Întrebată despre performanța ei la examen, eleva a recunoscut că subiectul 1 a fost "greuț", în timp ce subiectul 2 l-a rezolvat perfect, iar subiectul 3 a fost "mmm...". Ea a declarat că se simte mulțumită cu nota 5, deoarece crede că va lua o notă mai mare la geografie, ceea ce îi va asigura promovarea Bacalaureatului.

Citește și: Perle amuzante de la Bacalaureat 2024. Ce au scris elevii la Română, la subiectul III, la BAC 2024

Fără a avea o pasiune clară pentru domeniul medical, tânăra a spus că va aplica la locurile cu taxă de la Medicină, subliniind că trebuie doar să promoveze examenul de BAC.

În discuția cu reporterul, tânăra a mărturisit că intenționează să urmeze Facultatea de Medicină doar pentru că mama ei lucrează în același domeniu și o poate ajuta să intre.

"Nu că-mi place mie neapărat, dar e și mama acolo și am pile", a spus ea. De asemenea, a admis că nu are nicio pasiune specifică și că preferă să se bazeze pe influența mamei sale pentru a-și asigura viitorul academic și profesional.

Elevă: Da, trebuie doar să iau BAC-ul. Mă duc la locuri cu bani. Trebuie doar să iau BAC-ul gen. 

Reporter: De ce alegi Medicina?

Elevă: Că e și mama acolo, mă ia după ea și de-aia. Nu că-mi place mie neapărat, dar e și mama acolo și am pile.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Adolescenta a recunoscut că nu este pasionată de nimic

Tânăra a recunoscut că nu este pasionată de niciun domeniu și că nu știe ce altceva ar putea face. În timpul liber, ea mărturisește că nu are activități interesante, declarând că doar "stă" și se plimbă ocazional.

Citește și: Au apărut primele perle de la Bacalaureat 2024: „Noi nu am studiat nuvela. Pe cuvânt!!!!” 

Lipsa de interes pentru orice altă ocupație o face să urmeze calea mamei sale, în ciuda faptului că nu găsește nicio atracție deosebită în domeniul medical.

Reporter: Dar nu e mai ok să faci ceva de care ești pasionată?

Elevă: Păi nu sunt pasionată de absolut nimic. De-aia nu știu și mă iau după mama.

Reporter: Tu ce faci în timpul liber?

Elevă: Stau.

Reporter: Trebuie să ai o pasiune...

Elevă: Mă plimb, stau și...atât. Nu prea fac nimica eu.