Potrivit Antena3CNN, camerele de supraveghere au surprins momentul în care animalul a intrat în curte în jurul orei 3:10 dimineața, venind de pe DN17B și îndreptându-se direct către containerul de gunoi.
Animalul a intrat în curte în căutarea hranei
Ursul nu a fost descurajat nici de lătratul câinilor, nici de senzorii de lumină. După ce nu a reușit să deschidă containerul, a încercat să găsească mâncare într-o găleată aflată în fața casei.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Potrivit Jandarmeriei Suceava, în ultimele șase luni, au fost înregistrate 28 de intervenții pentru prevenirea și combaterea atacurilor de urs brun în județ, dintre care 21 în zone intravilane și 7 în extravilane. În 27 de cazuri, jandarmii au alungat ursul, iar într-un caz, animalul a fost tranchilizat și relocat.
Ce trebuie să faci în astfel de cazuri
Autoritățile reiterează apelul către cetățeni de a nu interveni direct în astfel de situații, ci de a suna imediat la 112.
De asemenea, se recomandă să nu hrănească animalele sălbatice, să depoziteze corect resturile menajere și să nu se apropie de urși pentru a-i fotografia sau filma, notează Antena3CNN.Citește și: Răsturnare de situație în cazul Dianei Maria. Tânăra ar fi murit din altă cauză, potrivit medicilor legiști
De la ieșirea urșilor din hibernare în luna martie, în Suceava au fost transmise peste 30 de mesaje Ro-Alert pentru a avertiza populația cu privire la prezența urșilor în localități.
„Trebuie făcut ceva, pentru că nu se mai poate aşa, pentru că o să ne intre în casă. Eu locuiesc la parter şi prima grijă a mea nu este uşa, ci geamurile, pentru că pot să mă trezesc cu el în sufragerie”, a spus un localnic din Bușteni, potrivit sursei menționate anterior.