Mai sunt câteva săptămâni până la momentul mult așteptat de pensionarii din România, mai exact momentul în care vor primi noile decizii cu privire la venitul pe care îl vor primi lunar din luna septembrie. Noua lege a pensiilor le poate aduce o scădere a pensiilor românilor, dar și o mărire a acestora, ceea ce se va întâmpla și pentru românii ce primesc o pensie mai mică decât cea socială.
Ce pensie primește un român ce a lucrat doar 5 ani
La începutul lunii septembrie va intra în vigoare noua lege a pensiilor, iar românii așteaptă cu nerăbdare noii fluturași pe care se vor afișa sumele pe care urmează să le primească pensionarii. Această lege a pensiilor îi poate dezavantaja pe unii pensionari, scăzându-le venitul lunar pe care îl primeau până în acest moment, însă există și români mai norocoși, ce vor primi o pensie mărită.
În această situație se află și cei aproximativ un milion de pensionari ce primesc pensia minimă sau socială, în valoare de 1.280 de lei. Formula de calcul ce se va folosi pentru recalcularea pensiilor are la bază perioada de cotizare și pe veniturile pe care le-a avut angajatul. Persoanele ce au lucrat pe parcursul vieții lor doar 5 ani intră în categoria românilor ce primesc pensia minimă, iar în prezent, valoarea primită este de 1.285
de lei, în urma unei creșteri de 180 de lei ce a avut loc la începutul anului 2024.Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea
Citește și: Pensiile nu vor fi înghețate după recalculare! Anunțul făcut de Simona Bucura-Oprescu: „Există bani”
Un pensionar ce primește o pensie de 1.000 de lei va avea o mărire de 281 de lei, pentru care persoana respectivă nu a contribuit. Astfel, pensia lor va ajunge la 1.281 de lei, diferență ce va fi suportată de statul român. Pentru a se încadra în categoria pensionarilor vulnerabili, românii trebuie să îndeplinească câteva condiții:
- să aibă calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, indiferent de data înscrierii la pensie;
- să aibă domiciliul în România;
- nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, să fie sub 1281 de lei.
Documentul pe care românii trebuie să îl prezinte înainte de recalculare
Noua lege a pensiilor se concentrează pe importanța perioadei de cotizare a pensionarilor, dar și a veniturilor realizate pe parcursul anilor petrecuți în câmpul muncii, potrivit romaniatv.net. Este foarte important ca românii ce au acumulat sporuri în perioada lucrată să ducă la Casa de Pensii de care aparțin un act care să detalieze în mod precis sporurile acumulate de fiecare pensionar în timpul perioadei sale de activitate.
Acest document trebuie să fie adus la Casa de Pensii până la data de 31 august 2024. Iată care este lista sporurilor și indemnizațiilor pe care pensionarii le pot trece la pensie:
- spor de noapte.
- spor pentru muncă în condiții deosebite.
- majorarea retribuției tarifare cu până la 10% pentru condiții grele de muncă.
- spor de șantier pentru personalul nelocalnic.
- indemnizație de până la 10% pentru șeful de echipă sau de brigadă
- indemnizație pentru personalul navigant și însoțitorii personalului navigant aerian.
- indemnizație pentru gradația de merit.
- majorarea retribuției cu 5% pentru muncitorii care lucrează în subteran.
- majorarea cu 15-25% pentru cei care au lucrat în anumite spitale și policlinici
- indemnizația pentru funcția de conducere pentru cadrele didactice și medicale.
- majorarea retribuției pentru personalul care lucrează în casele de copii și școlile speciale.
- indemnizație pentru conducerea formației de lucru în activitatea de încărcări-descărcări (10% din retribuție).
- indemnizațiile și alte plăți pentru activități prestate în afara obligațiilor funcției de bază.