La Institutul Clinic Fundeni, a fost pană de curent aproape o oră. La CC Iliescu, întreruperea a durat două ore și jumătate, potrivit directorului medical, citat de Digi24. De asemenea, Institutul Oncologic București s-a confruntat cu aceeași situație.
Pana de curent a fost remediată în această după-amiază
La Institutul Clinic s-au finalizat operațiile începute dimineața, dar intervențiile programate pentru restul zilei au fost, inițial, amânate.
Spitalul Fundeni a rămas fără curent din cauza suprasolicitării rețelei pe fondul caniculei, iar sălile de operație și zonele critice au fost comutate pe generatoare până la sosirea echipelor furnizorilor de energie electrică.
„Echipe ale Rețele Electrice intervin pentru restabilirea în cât mai scurt timp a alimentării cu energie electrică pentru Spitalul Fundeni și clienții afectați din zonă. În unitatea spitalicească au fost pornite grupuri electrogene, iar consumatorii vitali sunt alimentați. Incidentul a survenit pe fondul nivelului ridicat al consumului și temperaturilor caniculare, care pun presiune asupra rețelelor”, au explicat cei de la compania care furnizează energie electrică, potrivit Observator.
Citește și: Cum se calculează facturile la curent ale românilor, după scumpirile usturătoare
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
De asemenea, în jurul orei 15:00, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a organizat o întâlnire cu directorii DSP-urilor pentru a discuta despre sursele alternative de curent electric disponibile pentru spitale, în cazul în care vor mai
apărea probleme din cauza temperaturilor extreme.Ce probleme poate cauza căldura extremă
Înainte cu câteva zile de la acest eveniment, direcțiile de sănătate publică au emis o atenționare spitalelor, prin care managerilor unităților medicale li s-a solicitat să se asigure că au rezerve de apă pentru 1-3 zile. În plus, li s-a cerut să aibă stocuri de medicamente și să verifice disponibilitatea generatoarelor.
Condițiile meteorologice extreme nu amenință doar spitalele, ci și stabilitatea sistemului energetic național.
Ministerul Energiei avertizează că din cauza consumului foarte ridicat, există riscul apariției unor întreruperi de curent. Autoritățile ne recomandă să folosim electricitatea cu grijă. De exemplu, este indicat să evităm spălarea rufelor seara, când toată lumea este acasă și rețeaua este suprasolicitată.