Influencerul Andrei Versace a fost găsit decedat în apartamentul său dintr-un complex rezidențial de lux, sâmbătă dimineața. Totul a început când prietena lui Andrei a fost sunată și rugată să-i aducă o sticlă de suc. Bărbatul i-a spus că a lăsat cheile apartamentului în ușă, pe dinafară, pentru ca ea să poată intra. Cu toate acestea, prietena nu a mai venit, iar zilele au trecut fără niciun semn de la influencer.
Ce probleme avea Andrei Versace
Potrivit unor surse, Andrei Versace, cunoscut pentru consumul său frecvent de suc acidulat, a rămas fără băutură. În apartament au fost găsite indicii clare ale obiceiurilor sale: un bidon gol de suc, o lămâie și un cuțit pe masă, iar un alt bidon, tot gol, era aruncat pe jos.
Când autoritățile l-au descoperit, Andrei Versace nu prezenta urme de vătămare pe trup. Medicii legiști au determinat că moartea sa a survenit din cauza cedării ficatului. Totuși, pentru a elucida toate circumstanțele, au prelevat probe pentru a stabili dacă influencerul consumase substanțe interzise sau medicamente înainte de deces. Din păcate, rezultatele analizelor de laborator vor fi disponibile abia peste un an.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„A plesnit ficatul în el, probabil că avea ciroză. Avea probleme mari cu băutura și i-au spus de la spital să nu mai bea”, au declarat sursele CANCAN.RO.
Descoperirea corpului neînsuflețit a fost făcută în urma unui apel la 112 de către unul dintre paznici, care a simțit un miros înțepător venind din apartamentul lui Andrei Versace. Oamenii legii au intervenit imediat și au deschis o anchetă pentru a stabili toate detaliile acestui caz șocant.
Trupul neînsuflețit a lui Andrei Versace a fost depus la capelă, lăsând în urmă o familie îndurerată.