Scene de groază la Paris, chiar înainte de Jocurile Olimpice! O turistă de 25 de ani a fost agresată sexual de cinci indivizi. Ce măsuri au luat autoritățile

Autor: Diana Ghita

Ce s-a întâmplat la Paris weekend-ul trecut

Sursa: Pexels.com

Sâmbătă dimineața, pe 20 iulie, o tânără australiană de 25 de ani a fost găsită dezorientată în afara unei shaormerii din cartierul Pigalle, în apropierea celebrului Moulin Rouge din Paris.

Presa franceză notează că turista australiană, care ar fi avut rochia ruptă parțial, a declarat că a fost violată de cinci bărbați. Incidentul, extrem de grav, are loc într-un context tensionat, cu doar câteva zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice din 2024, în Paris.

Femeia a fost transportată la spital, în urma violului

Victima violului s-a refugiat într-un magazin de care vinde kebab, unde proprietarii au cerut ajutorul autorităților după ce au observat starea în care se afla, scrie Le Parisien. Pompierii au intervenit și

au îngrijit-o pe tânără, care a fost, ulterior, transportată la spitalul Bichat, pentru a fi examinată de medici. Femeia venise la Paris pentru festivalul de muzică Fete de Musique și urma să se întoarcă în Australia cu doar o zi înainte de agresiune.

Poliția franceză a deschis o anchetă pentru a investiga acuzațiile de viol în grup. Parchetul din Paris a confirmat că investigațiile sunt tratate cu maximă seriozitate și că sunt în curs de analiză imagini de pe camerele de supraveghere (CCTV) pentru a identifica suspecții.

Până în prezent, nu au fost efectuate arestări.

Citește și: Instructorul de înot de la Dinamo, acuzat că a abuzat de o fetiță de 7 ani! „Suntem șocați” Totul s-a petrecut sub ochii celor aflați în bazin

„Ancheta privind acuzația de viol în grup care ar fi fost comisă în noaptea de 19 spre 20 iulie a fost încredințată celui de-al doilea district de poliție judiciară”,  se

arată într-un comunicat al autorităților franceze.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie

De asemenea, Alliance Paris Police Union a adăugat că anchetatorii „vor face tot posibilul pentru a identifica rapid persoanele și pentru a le aduce în fața justiției”.

Ce măsuri au luat autoritățile în cazul turistei violate la Paris

În contextul Jocurilor Olimpice, care vor începe vineri, în Paris există deja o prezență masivă a forțelor de ordine pentru a asigura siguranța sportivilor și a turiștilor. Patrulele de poliție sunt prezente într-un număr foarte mare, iar paza este întărită în jurul râului Sena. De asemenea, orașul a fost împărțit în mai multe sectoare de securitate.

Accesul în anumite zone, inclusiv în jurul Turnului Eiffel, va fi permis doar pe baza unui permis special de jocuri.

Consulatul australian și poliția franceză oferă sprijin victimei în aceste momente dificile. Autoritățile continuă să colaboreze strâns pentru a se asigura că femeia de 25 de ani primește asistența necesară și că ancheta progresează rapid și eficient.

Citește și: Tragedie la Paris: Un mort și șase răniți după ce o mașină a intrat pe terasa unei cafenele

„Înțelegem că aceasta este o experiență foarte traumatizantă și suntem pregătiți să oferim asistență”, a declarat miercuri Departamentul de Afaceri Externe și Comerț al Australiei, conform apnews.com.