David Popovici, tânărul înotător român de doar 19 ani, a scris istorie la Jocurile Olimpice de la Paris, devenind primul campion olimpic al natației masculine din România. Performanța sa excepțională la proba de 200 metri liber a adus emoții intense în tribunele La Defense Arena, unde familia și prietenii săi, inclusiv iubita sa, Taisia Nițuleasa, au urmărit cu sufletul la gură fiecare mișcare.
Cine este iubita lui David Popovici
După încheierea cursei și confirmarea victoriei, Taisia Nițuleasa, make-up artist și studentă la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, a fost copleșită de emoții și a izbucnit în lacrimi. Plină de bucurie, tânăra a împărtășit momentul emoționant pe Instagram Story, postând un video în care apare cu lacrimi în ochi și cu un mesaj dedicat iubitului său: „+10.000 puncte la aură”.
Într-un interviu anterior, David Popovici a vorbit despre relația sa cu Taisia, dezvăluind că nu a fost ușor pentru ea să înțeleagă și să accepte programul său riguros de antrenament și competiții.
„Nu a fost ușor pentru Taisia să-mi înțeleagă programul, să-l accepte, dar a învățat să mă susțină. Oricât de greu i-ar fi când plec cu săptămânile pe alt continent, mă înțelege. Am mare noroc că am dat de ea. Asta mă ajută să mă bucur de ceea ce fac, să nu mă simt vinovat”, a mărturisit Popovici, în cadrul podcastului „Starea Nației”.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
Taisia Nițuleasa, make-up artist și membră a unei trupe de dans
David a povestit și despre recentele realizări ale Taisiei în domeniul dansului. Aceasta a intrat într-o trupă de dans și a început un regim de antrenament serios, pe care David îl sprijină cu entuziasm.
„Acum două zile a intrat într-o trupă de dans. Ea a făcut dans de performanță, acum a dat o audiție, ceva mai serios. Acum, după ce a intrat, mi-a zis că începe antrenamentul la ora 1. Am înțeles și eu. O susțin, ea mă susține. Acum abia aștept să înceapă și ea acest regim de antrenament, o să încercăm să mâncăm mai sănătos, o voi implica și pe ea în viața de sportiv. O felicit cu această ocazie!”, a mai declarat tânărul sportiv, pentru sursa citată.
Victoria lui David Popovici nu a fost doar un moment de glorie personală, ci și un eveniment istoric pentru sportul românesc. În cursa de 200 metri liber, Popovici a demonstrat o determinare extraordinară și un talent de neegalat, reușind să câștige aurul olimpic cu un final dramatic care a ținut întreaga arenă în suspans. La doar o zi după această victorie spectaculoasă, David s-a calificat și în semifinalele probei de 100 de metri liber, programate să aibă loc marți, la ora 21:30.