După triumful de la 200 metri liber, David Popovici și-a asigurat locul în finala de 100 metri liber, programată pentru miercuri seara, la ora 23:22 (ora României). El a încheiat semifinala cu al cincilea timp, 47.66 secunde și s-a clasat pe locul doi în seria sa, după chinezul Zhanle Pan, care a terminat cu 47.21 secunde. Această performanță îi oferă lui Popovici șansa de a dubla succesul și de a adăuga o nouă medalie în palmaresul său olimpic.
Ce declarații a făcut David Popovici după calificarea în finala de 100 metri liber
Finala de 100 metri liber de la Jocurile Olimpice va fi o competiție strânsă, având în vedere calitatea și determinarea adversarilor. Britanicul Matt Richards, care a pierdut aurul în fața lui Popovici la 200 metri liber, nu a reușit să se califice în această finală, astfel a fost eliminat un rival important.
După ce a aflat că s-a calificat în finală la 100 de metri liber, înotătorul român s-a arătat foarte entuziasmat că a obținut o nouă reușită la Jocurile Olimpice de la Paris și că și-a propus să facă din ultima lui cursă din cadrul acestui turneu una memorabilă.
„Au fost foarte OK semifinalele. Cel mai important lucru pe care îl aveam de făcut, să mă calific, a fost realizat. Aseară am adormit foarte greu, m-am culcat foarte târziu. Am avut multe lucruri de făcut: controlul doping, masa târzie, masaj, nu mai știu ce am făcut, însă m-am odihnit cât de bine am putut, la fel cum o voi face și în seara asta.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Mâine e ultima cursă de la acest concurs. Cine știe? Voi da tot ce am mai bun, nu am cum să fiu dezamăgit dacă nu iese așa cum mă așteptam eu în capul meu.
David Popovici a obținut aurul la 200 metri liber
La doar 19 ani, David Popovici a devenit deja o figură emblematică a sportului românesc.
Performanțele sale din acest an au adus României prima medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, stabilind un nou standard pentru înotul românesc. În proba de 200 metri liber, Popovici a obținut aurul cu un timp de 1:44.72, învingându-l pe britanicul Matthew Richardson cu doar două sutimi de secundă.Cucerirea aurului la 200 metri liber, la masculin, a fost un moment istoric pentru România. După câștigarea medaliei de aur la 200 metri liber, Popovici a declarat că și-a împlinit un vis. Acest succes este rezultatul muncii asidue și dedicării totale față de sport.
Sursa foto: Facebook David Popovici