Astăzi, în serialul ” Tablou de familie ”, fanii producției se vor bucura de răsturnări de situație uluitoare în cazurile de crimă ce îl au ca suspect pe Haluk, investigate de avocații Azra, Efe, Sanem și Bora, odată cu difuzarea unui nou episod, difuzat de la ora 20:00, la Kanal D.
Efe, față în față cu Colpan
În încercarea de a-și duce planul la îndeplinire, și a-l face pe Haluk să-și mărturisească crimele, Sanem și Bora ajung să-și pună viețile în pericol. Azra și Efe sunt ”convocați” la întâlnirea celor trei și, odată ajunși acolo, lucrurile scapă de sub control. Un amânunt esențial va înclina balanța în favoarea dreptății și a adevărului iar Haluk va fi învins.
Colpan încă are mustrări de conștiință, după ce a intervenit, ultima dată, în relația fiicei sale cu Yildirim, iar acum femeia va face o nouă mișcare, menită însă, să îi redea Azrei încrederea și pofta de viață.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Cel mai celebru și bogat cuplu din Turcia, Yasemin și Ceyhun Ozdemirler, apelează la serviciile avocaților Azra și Efe, pentru procesul lor de divorț. Acest proces de divorț se anuță a fi unul de mare notorietate, mai ales că cei doi soți trebuie să divorțeze în mare discreție, în caz contrar, afacerile acestora vor avea de suferit.
La cine apelează Colpan pentru a-și ajuta fiica să depășească momentele teribile prin care trece din cauza pierderii bărbatului iubit și, dacă va accepta Azra să se ”dueleze” în instanță cu Efe, puteți afla astăzi, de la ora 20:00, în noul episod din serialul ”Tablou de familie”, difuzat la Kanal D.