La aeroport, David Popovici a ținut o conferință de presă alături de echipa sa tehnică și de Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, și vicepreședinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
David Popovici s-a întors în România
David Popovici, în vârstă de 19 ani, a sosit vineri în România după ce a cucerit medalia de aur la proba de 200 de metri liber și medalia de bronz la proba de 100 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. La conferința de presă ținută la sosire, David Popovici a mulțumit călduros tuturor românilor care l-au sprijinit și au crezut în el pe parcursul acestei competiții extraordinare.
Campionul olimpic a subliniat importanța sprijinului primit de la echipa sa și de la susținătorii din țară, subliniind că astfel de performanțe sunt rezultatul unei munci asidue și dedicate.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„Mulțumesc că sunteți aici. Că ne-ați așteptat. Vă mulțumesc! Mulțumesc tuturor românilor care m-au urmărit. Celor care au crezut în mine, celor care m-au susținut și, cum spunea și antrenorul meu, nu ai cum să reușești fără o echipă extraordinar de bună și dedicată”, a declarat David Popovici, potrivit Gândul.
David Popovici a arătat medaliile câștigate, explicând că „acestea sunt două bucăți de metal foarte grele, dar pentru aceste două bucăți de metal, unii muncesc o viață întreagă, iar eu am muncit ani de zile”.
David Popovici a evidențiat necesitatea investițiilor în sport
David Popovici a subliniat importanța susținerii sportivilor români, felicitându-i pe cei care au reușit să obțină medalii pentru România. De asemenea, sportivul a evidențiat necesitatea investițiilor în sport.
„Vă mulțumesc! Despre condiții și bazine a vornit antrenorul meu, am vorbit destul de mult după curse. Sunt niște interviuri pe care poate mulți oameni din fruntea țării ar trebui să le asculte de mai multe ori. Este nevoie de bani investiți în sport, bani investiți cu cap la noi în țară. Mulțumesc și hai România în continuare!”, a mai spus David Popovici.