Alexandra și Gagea au fost trimiși într-o mică excursie la mare, iar în episodul de sâmbătă cei doi îndrăgostiți vor revedea cu drag imaginile. Concurenții de la „Casa iubirii” par să se fi simțit foarte bine, întrucât au petrecut momente foarte romantice.
Ce s-a întâmplat la întâlnirea Alexandrei și a lui Gagea
La date, Gagea și Alexandra par să se fi distrat pe cinste pe plajă, însă, totodată, au discutat și despre relația lor, iar cei doi tineri par să fi făcut pace și să fi lăsat trecutul în
Alexandra: Familia mea nu a fost mândră de ce am făcut eu, dar nici de comportamentul tău față de mine, pentru că te-a văzut total altfel.
Gagea: Ai emoții?
Alexandra: Nu, dar îmi vine să plâng.
Ulterior, Gagea i-a spus brunetei: „De ce îți vine să plângi? Eu pot ierta” și a încercat să o consoleze printr-o îmbrățișare.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
În timp ce vor rula imaginile de la date, Alexandra va împărtăși cu ceilalți concurenți concluzia pe care a tras-o după excursia în cuplu: „Afară e mult mai simplu totul și decurge totul altfel decât în casă, pentru că sunt multe păreri, suntem foarte diferiți și e mult mai greu să menții o relație aici”.
Între Rebecca și Antoni vor ieși, din nou, scântei
După difuzarea materialului cu Gagea și Alexandra, Andreea Mantea va observa că Rebecca și Antoni se vor distanța, pe canapea: „Erați îmbrățișați și acum aveți o distanță”.
Antoni îi va explica moderatoarei că: „Au fost niște momente de la date în care eu și Patrick, pur și simplu, vorbeam în același timp și ne amuzam, la un moment dat, pe treaba asta și (n.r.
Giuly va interveni în discuție și va adăuga: „Rebecca mai este deranjată și de faptul că stă lângă iubitul ei și el nu o prea bagă în seamă, adică și eu dacă aș veni aici și Robert ar sta și ar vorbi cu ei m-ar deranja”.
Ulterior, Rebecca va părăsi, în lacrimi, casa băieților, însă, înainte de a pleca, va spune: „(n.r. Antoni) Nu știe să se comporte. Sunt câine? Cică: ”Du-te în treaba ta!””.
Urmăriți în materialul video de mai jos ce se va întâmpla în ediția de sâmbătă, 24 august, în „Casa iubirii”: