Daniela venise recent din Germania pentru a-și petrece concediul alături de familie, dar o plimbare cu mașina s-a transformat într-o tragedie. Potrivit apropiaților și postărilor sale din mediul online, tânăra în vârstă de 23 de ani aștepta cu nerăbdare să-și întâlnească vechii prieteni.
Moartea Danielei a lăsat un gol imens în sufletul celor dragi
Tragedia a zguduit întreaga comunitate locală, unde Daniela era cunoscută și apreciată pentru frumusețea și firea sa veselă. „Super frumi, iubita mea”, este comentariul lăsat de nașa tinerei, înainte de tragedie.
După aflarea veștii, fratele ei și-a exprimat durerea printr-o postare emoționantă pe rețelele sociale, iar prietenii au lăsat mesaje de condoleanțe și susținere. "Dumnezeu să-ți dea putere să treci peste. Condoleanțe", a scris un apropiat al familiei, pe Facebook.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
Daniela era foarte activă pe rețelele de socializare, unde obișnuia să posteze videoclipuri alături de prietenii săi, exprimându-și dorința de a-i revedea cât mai curând. Concediul alături de familie și prieteni era un moment pe care îl aștepta cu nerăbdare de fiecare dată, însă visul revederii s-a transformat într-un coșmar.
Cum s-a petrecut accidentul
Potrivit știrileprotv.ro, accidentul s-a produs pe drumul județean DJ 606, când șoferul autoturismului, un tânăr de 22 de ani din aceeași localitate, a condus cu viteză excesivă și a pierdut controlul
volanului. Mașina a derapat și s-a izbit violent de un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.În urma impactului, Daniela, care se afla pe locul pasagerului, și-a pierdut viața pe loc, iar șoferul a fost grav rănit și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Conform autorităților, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șimian și Biroului Rutier au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. „Din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din comuna Gogoșu, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton. Din accident a rezultat decesul unei tinere de 23 de ani, pasager, și rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate,” a transmis Inspectoratul de Poliție Județean
Mehedinți.