Doi tineri, cu vârste de 21 și 26 de ani, și-au pierdut viața în urma coliziunii violente dintre două autoturisme, iar alte două persoane au fost grav rănite și transportate de urgență la spital, notează Gândul.
Două persoane și-au pierdut viața în urma teribilului accident
Potrivit primelor informații furnizate de autorități, impactul fatal a avut loc în jurul orei 7 dimineața, când un tânăr de 21 de ani, din comuna Valea Seacă, care se deplasa pe direcția Bacău-Adjud, a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune frontală cu un alt vehicul condus de un tânăr de 20 de ani, din Tamaș.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Din nefericire, pentru doi dintre tinerii aflați în mașini nu s-a mai putut face nimic, medicii sosiți la fața locului declarând decesul acestora pe loc.
Potrivit sursei menționate anterior, celelalte două victime au suferit răni grave și au fost transportate de urgență la spital, unde sunt supuse unor intervenții medicale pentru a le salva viața.Poliția din Bacău a demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. „Cercetările continuă sub suspiciunea comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Bacău.