Ucisă din cauza unei fotografii pe social media. Cea mai cunoscută persoană trans din Georgia, găsită fără suflare în apartamentul ei. Iubitul ei se află printre principalii suspecți

Autor: Laura Macovei

Kesaria a fost găsită moartă în apartamentul său dintr-o suburbie a capitalei Tbilisi

Sursa: The Insider

Un model georgian transgender, cunoscut la nivel internațional, a fost ucis, potrivit oficialilor locali, la doar o zi după ce guvernul din Georgia a adoptat o lege controversată care restricționează drepturile comunității LGBTQ+.

Kesaria Abramidze, în vârstă de 37 de ani, a fost găsită moartă în apartamentul său dintr-o suburbie a capitalei Tbilisi, după ce a fost înjunghiată. Polițiștii l-au reținut pe partenerul acesteia.

Citește și: Cine este Valentina Petrillo, atletul transgender, tatăl a doi copii, care s-a calificat în semi finala de 400 m feminin, după ce a învins 5 femei

Partenerul modelului, suspect de crimă

Incidentul a avut loc în contextul tensiunilor neîncetate din țară în legătură cu această problemă, scrie T he Guardian.  Autoritățile georgiene au confirmat arestarea unui suspect în legătură cu crima.

Abramidze era una dintre cele mai cunoscute persoane publice trans din Georgia, fiind un pionier în vizibilitatea persoanelor transgender din această țară conservatoare.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe care artistul l-a lăsat pe rețelele de socializare. „Acesta este ultimul meu răspuns în legătură cu fosta mea relație.”

Potrivit TheInsider, partenerul modelului ar fi unul din suspecții de crimă.

Potrivit sursei citate, cauza conflictului care ar fi dus la crimă ar fi fost publicarea unei fotografii comune pe o rețea de socializare. 

Ce presupune noua lege anti LGBTQ+ adoptată în Georgia

Această tragedie vine în contextul adoptării unei legi controversate care vizează „valorile familiei și protecția minorilor”, legislație ce permite cenzurarea evenimentelor LGBTQ+ precum Pride, dar și a filmelor și cărților care promovează drepturile acestei comunități.

Legea, adoptată marți de parlamentul georgian în a treia și ultima lectură, interzice inclusiv căsătoriile între persoanele de același sex, o măsură care ar putea amplifica tensiunile dintre Georgia și Uniunea Europeană, având în vedere dorința Georgiei de a adera la blocul european.

Criticii acestei legi susțin că aceasta reflectă politica represivă din Rusia vecină, unde drepturile LGBTQ+ au fost puternic restrânse în ultimii ani.

Deși încă nu este clar dacă motivul crimei lui Abramidze este legat direct de orientarea sa sexuală sau identitatea de gen, mulți activiști și organizații din societatea civilă georgiană au interpretat moartea sa ca parte a unui climat politic și social tot mai ostil față de minorități.

În 2022, un festival LGBTQ+ din Tbilisi a fost anulat după ce sute de oponenți ai drepturilor homosexualilor au atacat locația evenimentului.

În același timp, zeci de mii de oameni au mărșăluit în capitală în sprijinul „valorilor tradiționale ale familiei”, cu participarea activă a partidului de guvernământ și a Bisericii Ortodoxe Georgiene.