Accidentul de muncă din Gura Humorului, județul Suceava a dus la moartea unui bărbat în vârstă de 42 de ani și la rănirea gravă a unui tânăr de 27 de ani. Ambele victime lucrau la o înălțime considerabilă după ce ar fi fost lovite de un furtun care s-ar fi rupt.
Familia muncitorului mort în Gura Humorului este profund îndurerată
Potrivit salutiasi.ro, familiile celor doi muncitori din Vadu Moldovei și, respectiv, Pătrăuți, dar și comunitatea sunt devastate de acest incident tragic.
Accidentul s-a produs în jurul orei 13:30, când muncitorii lucrau la înălțime, pe un bloc de locuințe aflat în construcție, scrie Monitorul de Suceava. Potrivit primelor investigații, se desfășurau lucrări de turnare a unei șape de ciment, cu ajutorul unei pompe speciale. În timpul manevrării echipamentului, furtunul de alimentare s-ar fi rupt și i-ar fi lovit pe cei doi muncitori.
Un apel la 112 a alertat autoritățile, iar echipele de salvare s-au deplasat rapid la fața locului.
Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 42 de ani, așa că a fost declarat decesul. Tânărul de 27 de ani, din comuna Pătrăuți, a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, unde a fost supus imediat unei intervenții chirurgicale. El suferă de politraumatism sever, întrucât are fracturi multiple, o ruptură de splină și alte leziuni grave, care îi pun viața în pericol.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Ce măsuri au luat autoritățile, după ce muncitorii au căzut de pe bloc, în Gura Humorului
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a fost informat despre acest accident pentru a demara o anchetă. Poliția a întocmit deja un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.
În paralel, autoritățile fac demersuri pentru a stabili cauzele exacte care au dus la defectarea echipamentului și la producerea acestui tragic eveniment.
„Cu privire la eveniment a fost informat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava pentru efectuarea de verificări conform competențelor. De asemenea, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă”, a anunțat Poliția Suceava.