Organizarea nunților a devenit destul de costisitoare în România și nu numai, iar mirii decid adesea să își celebreze iubirea într-o țară străină, alături de un număr mai mic de persoane. Italia este aflată pe topul mirilor pentru destinația nunții lor, deoarece prețurile sunt mult mai accesibile, iar peisajele sunt greu de comparat cu cele din România. Iată cât costă organizarea unei nunți în Italia.
Cât costă o nuntă de vis în Italia?
Fiecare mireasă și-a imaginat măcar o singură dată nunta în altă țară, iar peisajele Italiei le-a ajutat să viseze la nunta perfectă. Prețurile unei nunți în Italia nu sunt atât de piperate cum s-ar aștepta unele persoane, iar astfel, alături de o nuntă de poveste este integrată și o scurtă călătorie într-o țară iubită din Europa.
Italia vă poate pune la dispoziție ceremonii în aer liber, multă natură de care să se bucure invitații și mirii, priveliști incredibile asupra lacurilor sau chiar o panoramă a orașului/satului în care sunt localizate și
Castelul Celsa este deschis pe tot parcursul anului pentru nunți, iar pentru a închiria locația în perioada weekendului trebuie să plătiți 11.000 de euro. În cazul în care alegeți să petreceți mai multe zile la castel, mai exact de vineri până luni, alături de alte 20 de persoane, atunci prețul o să crească la suma de 20.000
de euro. Pentru o nuntă restrânsă, dar de vis, oamenii pot avea alături maxim 10 persoane, în afară de miri, și să închirieze întreg castelul pentru 2.600 pe zi, cu un minim de două zile.Prețurile o să vă facă să vă gândiți de două ori înainte de a vă alege locația de nuntă
O altă locație perfectă pentru o nuntă în Italia se află în Sorrento.
Mirii pot chema la eveniment 120 de persoane, în cazul în care nunta este organizată în interiorul locației și 200 de persoane dacă nunta este organizată în grădina locației.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Meniurile puse la dispoziție de locație încep de la 130 de euro per persoană, iar închirierea locației costă 10.000 de euro. Muzica o să fie permisă până la miezul nopții, iar prețul camerelor de dormit sunt plătite separat.
Lacul Maggiore pune la dispoziție o altă locație ruptă din basm pentru mirii ce își doresc o nuntă în Italia. Mireasa și mirele pot dormi în cadrul locației pentru suma de 200 de euro, iar mireasa se poate pregăti într-o cameră specială pentru nuntă pentru doar 100 de euro.
Muzica poate să fie ascultată până la ora 01:30, iar locația pune la dispoziție mai multe variante de meniuri, în funcție de preferințele mirilor. Dacă nunta este organizată în timpul săptămânii, atunci prețul este de 8.000 de euro, iar dacă este organizată în weekend, prețul va crește la 9.000 de euro.