Vremea se răcește brusc în România! Temperaturile vor scădea drastic în următoarele zile. Avertismentul meteorologilor

Autor: Laura Macovei

De duminică, vremea se va răci brusc și va deveni instabilă și va aduce averse torențiale, vijelii și cantități mari de precipitații

Sursa: PixaBay

România urmează să treacă printr-o schimbare bruscă de temperatură, începând cu ziua de duminică, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Elena Mateescu, directorul general al ANM, a anunțat că această scădere semnificativă a valorilor termice este determinată de formarea unui ciclon în zona Mării Mediterane.

Întrebată despre cauzele acestui fenomen, Elena Mateescu a explicat că activitatea ciclonică intensă din bazinul Mediteranei este responsabilă pentru schimbările meteorologice din România. Acest ciclon transportă aer rece, care va determina o scădere semnificativă a temperaturilor în mai multe regiuni ale țării.

Citește și: Meteorologii Accuweather anunță vreme caldă și ușoare intensificări ale vântului: Cum va fi vremea în țară joi, 26 septembrie 2024

Temperaturile scad brusc peste noapte

Temperaturile, care în prezent se ridică până la 33-34 de grade Celsius, vor scădea drastic în regiunile intracarpatice, ajungând la doar 15 grade Celsius. Această răcire bruscă va afecta mai ales zonele din interiorul arcului carpatic, iar diferențele termice vor fi resimțite puternic, mai ales pe timp de noapte.

La finalul lunii septembrie 2024, România trece prin fenomene meteo extreme, cu temperaturi neobișnuit de ridicate, cu până la 10 grade Celsius peste media normală.

În sudul țării, maximele pot atinge 34 de grade până sâmbătă. Însă, de duminică, vremea se va răci brusc și va deveni instabilă, aducând averse torențiale, vijelii și cantități mari de precipitații, în special în sud și sud-est, unde ploile pot depăși 100 litri pe metru pătrat.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

„În continuare o vreme a extremelor meteorologice, la finalul primei luni din toamna 2024. O vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a unei luni septembrie în ţara noastră, şi vorbim de valori termice cu până la 10 grade Celsius peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă, luând în considerare, cel puţin până sâmbătă, ecartul termic de la valori de 23 până la 33, posibil 34 de grade Celsius.

Vineri este posibil să înregistrăm cea mai caldă zi din această săptămână, mai ales în sudul extrem, în Câmpia Română. Chiar şi sâmbătă vom avea valori de până la 33 de grade Celsius, însă de duminică vremea se va răci semnificativ în cea mai mare parte a ţării şi va deveni instabilă. Instabilitatea atmosferică va fi caracterizată prin averse torenţiale, posibile intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie, în cea mai mare parte a ţării.
Chiar şi în noaptea de duminică spre luni, în est şi local în centrul ţării este posibil să consemnăm cantităţi de apă, în intervale scurte de timp, însemnate cantitativ, mai ales în sud şi în sud-est. La acest moment, informaţiile arată probabilitate ridicată ca ecartul valorilor de precipitaţii să fie între 60, 80 şi chiar o 100 şi peste 100 litri/mp"
,
a menţionat Elena Mateescu, potrivit  Agerpres.

Mediterana, fiind foarte caldă, joacă un rol important, iar ciclonii se intensifică când aerul rece înlocuiește o masă de aer cald. De asemenea, umiditatea din bazinul vestic al Mării Negre contribuie la dinamica ciclonului, care se va deplasa de la vest spre est, afectând mai ales sud-estul României. Vor exista scăderi semnificative de temperatură, de la 33-34°C până la 15°C în regiunile intracarpatice și 20-22°C în sud-estul țării.

„Vorbim despre o activitate ciclonică foarte intensă. Mediterana este una foarte caldă şi ştim că, până la urmă, un ciclon se intensifică atunci când o masă de aer foarte rece înlocuieşte o masă preexistentă foarte caldă. Şi cu cât diferenţele de temperaturi sunt mai mari, cu atât intensitatea fenomenelor este mai mare. Trebuie să spunem că „beneficiem” şi de aportul a ceea ce înseamnă umezeala din bazinul vestic al Mării Negre şi atunci potenţează evoluţia şi dinamica acestui ciclon. Deci, Mediterana ne aşteptăm cu o evoluţie, pe o traiectorie de la vest către est, alimentată, aşa cum spuneam, mai ales pentru partea de sud-est a ţării, şi de ceea ce înseamnă bazinul vestic al Mării Negre. Diferenţele de temperatură vor fi semnificative: de la 33-34 grade Celsius la o scădere până la 15 grade, cel mult, în regiunile intracarpatice, şi 20-22 de grade în partea de sud-est a ţării”, a explicat şefa ANM.

Vremea se va încălzi din nou

Totuși, acest episod de răcire nu va dura prea mult. Potrivit estimărilor, vremea va începe să se stabilizeze la mijlocul săptămânii viitoare, când valorile termice ar putea reveni la normal. 

„Vremea rece va fi şi în ziua de luni (30 septembrie 2024, n.r.), după care, de la mijlocul săptămânii viitoare, temperaturile vor creşte şi se vor apropia de ceea ce înseamnă normalul termic al datei din calendar, undeva până la 22- 23 grade Celsius”, a mai transmis Elena Mateescu.