Sâmbătă seara, Kanal D a dat startul unei noi serii palpitante a show-ului "The Floor", unde 49 de concurenți se luptă pentru a cuceri teritorii și pentru șansa de a câștiga marele premiu de 50.000 de lei. Printre aceștia, Matei, student la Teologie, a început în forță și a reușit să câștige două dueluri consecutive. Confruntările nu au fost lipsite de momente neașteptate, cum ar fi refuzul lui Alex de a-și provoca soția la duel, deși erau în vecinătate, pe celebra podea.
Soţ si soţie, rivali pe podeaua de la “The Floor”
După ce și-a extins teritoriul cu succes în mai multe runde, Matei a fost învins de Flavius, care a reușit să se impună și să câștige premiul ediției de 5.000 de lei, in cadrul show-ului "The Floor".
Pentru ediția de duminică, suspansul rămâne ridicat, Alexandra fiind selectată de sistem să provoace prima.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Duminică seara, de la ora 21:00, urmează o nouă rundă intensa de confruntări pe podeaua de la "The Floor", unde emoțiile sunt la cote maxime, iar publicul poate urmări cum concurenții încearcă să se impună pe diverse domenii – de la sinonime la trupe românești, fotbal, muzică, cinema și multe altele.
Quiz-ul "The Floor", prezentat de Dan Negru, continuă să ofere relaxare si antrenament al mintii în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 21:00, la Kanal D.