„Astăzi a plecat la Domnul”. El este Ion, tânărul care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier, în Italia. Bărbatul participase la o slujbă religioasă înainte de tragedie

Autor: Diana Bostan

Ion Răileanu și-a pierdut viața într-un accident rutier.

Sursa: mattinopadova.it.

Ion Răileanu, un bărbat în vârstă de 39 de ani, și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier, sâmbătă, 28 septembrie, în Padova.

Conform presei locale, bărbatul, cetățean moldovean rezident în Bovolenta, și-a pierdut viața după ce a pierdut controlul volanului autoturismului său, ieșind de pe carosabil.

Citește și: Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, implicat într-un grav accident rutier. Edilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale

Ion și-a pierdut viața într-un grav accident rutier

Potrivit presei din Iatlia, incidentul s-a produs în jurul orei 22:00 pe via Terrassa, unde, în urma unei coliziuni violente, mașina lui Ion Răileanu s-a răsturnat.

Mai mulți participanți la trafic au observat vehiculul avariat și au apelat de urgență la serviciile medicale.

La fața locului au ajuns rapid echipajele de pompieri și paramedicii de la Suem 118, care au intervenit pentru a-l scoate pe bărbat din autoturism, notează Rotalianul.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Citește și: „Ai lăsat o durere fără margini...”. El este Octavian, tânărul în vârstă de doar 18 ani care și-a pierdut viața într-un teribil accident rutier. Adolescentul se filmase la volan cu puțin timp înainte de tragedie

Din păcate, în ciuda intervenției rapide, Ion Răileanu a suferit răni incompatibile cu viața. Medicii nu au putut decât să declare decesul, iar trupul său a fost preluat ulterior de către autorități. 

Familia și apropiații sunt în stare de șoc

Vestea morții lui Ion Răileanu a adus durere în comunitatea moldoveană din Italia. Preotul Anatolie Bitca, de la Biserica Ortodoxă Nașterea Maicii Domnului din Venezia Mestre, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, amintind că Ion participase recent la o slujbă religioasă.

Citește și: Cine este Gabriela, femeia ce și-a pierdut viața într-un accident rutier pe E70? Aceasta i-a celebrat ziua de naștere a fiicei sale cu două zile înainte de accident

„Iubiți credincioși, fratele nostru Ion Răileanu, care duminica trecută a fost cu noi împreună la sărbătoarea hramului bisericii noastre, a petrecut cu noi ultima slujbă de duminică împreună, astăzi a plecat la Domnul. Bunul Dumnezeu să-l ierte și sa-l așeze cu Sfinții, iar familiei greu încercate multă mângâiere de la Domnul și rugăciunile noastre”, a transmis preotul Anatolie Bitca pe grupul Facebook al Bisericii Ortodoxe Nașterea Maicii Domnului Venezia Mestre și preluat de Rotalianul.

Autoritățile italiene investighează în continuare cauzele accidentului, urmând să stabilească exact ce a dus la tragicul incident. Între timp, familia lui Ion Răileanu organizează înmormântarea, cu sprijinul comunității din care acesta făcea parte.