Tragedia a dus la decesul șoferului celui de-al doilea TIR, un cetățean bulgar în vârstă de 40 de ani.
Cum s-a produs tragicul accident în urma căruia un bărbat a murit
Potrivit informațiilor oferite de Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, accidentul s-a produs în jurul kilometrului 540 al autostrăzii și a implicat două TIR-uri și un autoturism.
Primele cercetări indică faptul că accidentul a fost declanșat de o frânare bruscă a autoturismului care circula în zona aeroportului. TIR-ul aflat în spatele autoturismului a frânat la rândul său, însă cel de-al doilea TIR, care venea din spatele primului, nu a reușit să evite coliziunea și l-a lovit violent.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie
Celelalte trei persoane implicate în accident, dintre care două din primul TIR și una din autoturism, au suferit răni și au fost transportate de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Traficul pe autostrada A1, în zona accidentului, se desfășoară cu dificultate, doar pe banda de urgență a fiecărui sens de mers.
Din cauza restricțiilor, s-au format coloane de autovehicule, iar autoritățile fac apel la șoferi să circule cu prudență.Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului. Conducătorii auto implicați vor fi testați pentru alcoolemie și consumul de substanțe, conform procedurilor legale, pentru a clarifica dacă aceștia se aflau sub influența alcoolului sau a altor substanțe.