Vremea rea se întoarce în România! Ploi în majoritatea regiunilor țării! Cum va fi vremea in următoarele zile

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 03 oct 2024, 15:57

Vremea se strică, începând din seara aceasta

Sursa: Unsplash.com

Meteorologii anunță o schimbare semnificativă a vremii în următoarele zile, cu precipitații moderate și intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării.

Conform prognozelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), perioada marcată de ploi va începe din seara de joi și va dura până sâmbătă dimineață.

Ce regiuni vor fi afectate de ploi și de vânt puternic

Inițial, ploile vor afecta zonele din Banat, Crișana și Maramureș. Ulterior, acest fenomen se va extinde către Transilvania, Oltenia și nord-vestul Munteniei. Sâmbătă, majoritatea regiunilor vor înregistra precipitații, iar duminică vremea instabilă va continua, în special în partea de est a țării.

Aversele vor fi însoțite de descărcări electrice în anumite zone, iar cantitățile de apă vor varia între 20 și 30 de litri pe metru pătrat. În unele locuri, cantitățile de precipitații ar putea depăși 40-50 de litri pe metru pătrat. În plus, vântul va avea intensificări temporare, în special în vestul, sud-vestul și estul țării, cu viteze de până la 50 km/h.

Citește și: Meteorologii Accuweather anunță temperaturi în scădere, ploi și lapoviță în zona montană: Care este prognoza meteo pentru ziua de vineri, 4 octombrie 2024

ANM a emis și un cod galben de vânt puternic, care va intra în vigoare în seara de joi, 3 octombrie. Vântul va bate cu forță în Banat, sudul Crișanei și în zona Munților Carpați Meridionali, unde rafalele ar putea atinge 65 km/h.

Pe crestele montane, viteza vântului va depăși 80 km/h.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste importantă pentru doamnele aflate în prag de pensionare! Femeile pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu până la 11 ani

Cum va fi vremea în următoarele zile

Pe parcursul nopții de joi spre vineri, cerul va fi variabil, iar temperaturile minime se vor situa între 10 și 12 grade Celsius.

Vineri, vremea se va încălzi, cu temperaturi maxime de 27-28 de grade, mult peste valorile obișnuite pentru această perioadă. Deși cerul va fi variabil, șansele de ploaie vor fi reduse, iar vântul va sufla moderat.

Sâmbătă, temperaturile vor rămâne ridicate, întrucât se vor situa în jurul valorii de 26 de grade Celsius. Însă, cu toate acestea, instabilitatea atmosferică va aduce ploi și descărcări electrice pe timpul serii.

Vântul va avea ușoare intensificări pe durata ploilor, iar cantitățile de apă ar putea fi considerabile în unele zone.

Citește și: Vine frigul în România? ANM a actualizat prognoza meteo pentru luna octombrie. Ce temperaturi vor fi în țara noastră

Duminică, o scădere semnificativă a temperaturilor va aduce valori maxime de 21-22 de grade. De asemenea, ploile vor continua, vântul va sufla moderat, iar vremea se va menține răcoroasă în majoritatea regiunilor.

Astfel, sfârșitul de săptămână aduce o vreme schimbătoare, de la temperaturi ridicate și ploi izolate, la o răcire accentuată și ploi pe arii extinse.

 


Pare că Bianca Giurcă și Patrick vor să treacă la un nou nivel, întrucât și-au imaginat cum le-ar sta ca un cuplu. Tânărul este încrezător că va ajunge să aibă o relație cu frumoasa șatenă. De asemenea, această idee îi surâde și ei.