DJ Even Steven, gazda emisiunii "Party zone" de la Radio Impuls, hituri pe bandă rulantă, mâine, la FestiSAT!

Autor: Oana Picerea

DJ Even Steven, gazda emisiunii "Party zone" de la Radio Impuls

Sursa: Kanal D

“Abia aștept să dăruiesc muzică și să aduc zâmbete pe fețele celor prezenți la Festisat”

Pe scena celei de-a doua ediții a festivalului caritabil FestiSAT, organizat de SOS Satele Copiilor, vor mai urca SUBCARPAȚI, Damian Drăghici & Brothers şi Adda

DJ Even Steven, gazda emisiunii "Party Zone", difuzată de luni până vineri, de la ora 19.00 la Radio Impuls, va fi prezent sâmbăta aceasta, pe scena FestiSAT, evenimentul organizat de SOS Satele Copiilor și susținut de Kanal D, Kanal D2 și Radio Impuls.

Cunoscutul DJ îi va încânta pe toți cei prezenți la festival cu cele mai tari mixuri ale hiturilor actuale și nu numai.

DJ Even Steven este hotărât să ofere celor care vor fi prezenți la festival o doză zdravănă de distracție, indiferent de vârstă, și pregătește un playlist antrenant cu muzică variată, adaptând alegerile tematicii din acest an a evenimentului – folclorul urban.

" Mă simt onorat să fac parte din acest proiect și să pot fi alături de copiii care au atâta nevoie de noi! Abia aștept să urc pe scenă, să dăruiesc

muzică și să aduc zâmbete pe fețele celor prezenți la Festisat! Va așteptăm în număr cât mai mare acolo. Știu că făcând bine, donând pentru cei care au nevoie de noi, ne vom simți cu toții și mai bine!
", a declarat DJ Even Steven.

Festivalul caritabil, organizat de SOS Satele Copiilor, va avea loc mâine, 5 octombrie, între orele 12:00 și 22:00, la Năstase & Marica Sports Club (Strada Țărmului, lângă SOS Satele Copiilor- Calea Floreasca nr.

165, București). Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro și www.sos-satelecopiilor.ro/festisat. Accesul copiilor sub 12 ani este gratuit. Fiecare bilet achiziționat reprezintă o donație ce vine în sprijinul copiilor aflați în programele SOS Satele Copiilor.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Și anul acesta, organizatorii FestiSAT au pregătit o mulțime de surprize susținătorilor cauzei SOS Satele Copiilor. Unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului, activități și momente diverse pentru toată părinți și copii, ateliere meșteșugărești, preparate savuroase de la food trucks, vibe de festival și live cooking sunt doar câteva dintre elementele noului concept creativ al ediției de anul acesta – folclor urban, o îmbinare a tradiției cu noul.

Despre FestiSat:

De peste 30 de ani, SOS Satele Copiilor România oferă o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească și îi susține și protejează pe cei care riscă să o piardă. Peste 500 de copii și tineri au avut parte de îngrijire în case de tip familial, peste 1.300 de familii vulnerabile au fost asistate, iar peste 4.500 de copii au fost sprijiniți să rămână alături de părinți.

La nivel național, SOS Satele Copiilor derulează programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri, Centrul de Tranzit), de întărire a familiei (Serviciile de Asistență Comunitară, Centrul de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), educaționale (Grădinițe SOS, SOS Planet After School, Tabăra SOS etc), precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile. Mai multe detalii despre activitatea SOS și modul în care va puteți implică în ajutorarea copiilor puteți afla accesând pagina oficială a SOS Satele Copiilor.