Tânăra cânta și dansa pe o melodie, moment în care tragedia s-a produs. Ultimele momente din viața rusoaicei au fost filmate chiar de prietena ei. În videoclip se mai aud doar câteva țipete la final.
Arina cânta, dansa și nu a fost atentă la pasaj
Arina Glazunova, din Moscova, mergea pe un trotuar din Tbilisi și cânta melodia „For The Last Time” a trupei rusești Hunger Boys, fără să fie atentă la drum.
Imaginile surprinse de prietena ei o arată pe tânără îndreptându-se spre marginea unui zid, fără să realizeze pericolul iminent. Într-un moment de neatenție, Arina a căzut cu capul înainte într-un pasaj subteran.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Deși a fost transportată de urgență la spital, Arina a murit din cauza rănilor grave la cap și a gâtului rupt, provocate de căzătură, transmite DailyMail.
Revoltă după moartea Arinei. „Doar o chestiune de timp până când cineva putea să moară”
Imaginile locului arată un perete deasupra unor scări de beton, evidențiind pericolul pe care acesta îl prezintă pentru cei care nu sunt atenți. Tragedia i-a șocat pe internauți, care au reacționat promp în comentarii. Unii dintre aceștia s-au arătat revoltați, spunând că a fost doar o chestiune de timp până când cineva putea să cadă în pasajul periculos.
„Așa intrare în pasaj? Era doar o chestiune de timp până când cineva urma să moară”, scrie un internaut, după vizionarea videoclipului.
Locuitorii din Tbilisi au ridicat un mic altar lângă stația de metrou unde a avut loc accidentul.
Oamenii au depus flori și au aprins lumânări în memoria tinerei.