Cine sunt angajații care vor beneficia de o zi liberă pe 14 octombrie. Școlile vor fi închise

Autor: Diana Bostan

Unii angajați vor beneficia de o zi liberă pe 14 octombrie.

Sursa: Pexels

Pe 14 octombrie 2024, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, elevii, profesorii și întregul personal din învățământul preuniversitar din Iași vor beneficia de o zi liberă, conform anunțului oficial făcut de Inspectoratul Școlar Județean.

Această zi liberă este prevăzută în Contractul colectiv de muncă semnat la nivelul instituțiilor de învățământ preuniversitar din județul Iași, potrivit articolului 27, alineatul 4.

Citește și: Nouă zile libere pentru elevii din România. Când începe vacanța de toamnă, dar și când va avea loc ”Săptămâna Altfel”

Profesorii și întregul personal din învățământul preuniversitar din Iași vor beneficia de o zi liberă pe 14 octombrie

În fiecare an, pe 14 octombrie, la Iași are loc sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, un eveniment religios de mare importanță, la care se estimează că vor participa peste 300.000 de pelerini din întreaga țară, notează româniatv.net

Citește și: Câte zile libere vor avea românii de Crăciun în 2024. Când pică sărbătoarea

În acest context, Inspectoratul Școlar Județean a transmis o circulară către toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ, informând despre ziua liberă pentru toți angajații din sistem.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie

Restul anului 2024 va aduce și alte zile libere legale, cum ar fi 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și 1 decembrie, Ziua Națională a României.

Deși Ziua Națională cade într-o duminică în acest an, următoarele sărbători, inclusiv Crăciunul, vor aduce mai multe zile de odihnă pentru angajați.

Românii vor beneficia de o zi liberă suplimentară de Crăciun

Potrivit sursei menționate anterior, Crăciunul, celebrat pe 25 și 26 decembrie, cade într-o zi de miercuri și joi, iar Guvernul a decis să ofere o zi liberă suplimentară pe 27 decembrie, astfel încât românii vor avea parte de o vacanță prelungită de cinci zile, de la marți până sâmbătă.

Citește și: Câte zile de vacanță vor avea elevii de Crăciun și de Revelion! Calendarul anului școlar 2024-2025

Această măsură reprezintă o oportunitate excelentă pentru angajați de a petrece timp cu familia și de a se relaxa înainte de începerea noului an. De asemenea, se preconizează că în 2025 vor fi 17 sărbători legale, dintre care 13 vor fi în timpul săptămânii, oferind mai multe ocazii pentru zile libere.