Bărbatul de origine filipineză participa la Maratonul Internațional București, atunci când i s-a făcut rău și s-a prăbușit. Din păcate, în ciuda eforturilor, medicii ajunși la fața locului nu l-au mai putut salva.
Bărbatul a suferit un stop cardio respirator
Maratonul care a avut loc în weekend-ul 12-13 octombrie 2024 în Capitală a fost urmat de o tragedie în ziua de duminică, 14 octombrie, atunci când un bărbat în vârstă de 75 de ani a decedat în timpul competiției.
Potrivit Agerpres, bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Floreasca, unde s-au aplicat manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut succes.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Potrivit declarațiilor soției sale, bărbatul era cunoscut ca fiind hipertensiv și, cel mai probabil, nu își lua tratamentul medicamentos. El participa la Campionatele Mondiale de Maraton Masters, organizate în cadrul celei de-a 17-a ediții a Maratonului Internațional București, care a avut loc în acest weekend.
Maratonul București Raiffeisen Bank din acest an a inclus și Campionatele Mondiale de Maraton Masters, competiție destinată alergătorilor de peste 35 de ani. La eveniment au fost înscriși aproximativ 500 de sportivi din peste 40 de țări.