Ce salariu are o româncă, șofer de autobuz în Londra: „Știam că am nevoie de un loc de muncă bine plătit”. Tânăra a dezvăluit cum face față unei meserii “rezervată bărbaților”

Autor: Diana Bostan

O româncă a devenit șofer de autobuz în Londra.

Sursa: Pexels

O româncă stabilită în Londra a luat o decizie neașteptată la aproape 40 de ani și a devenit șofer de autobuz, după ce anterior lucrase într-o brutărie.

Dorindu-și o schimbare și un loc de muncă mai bine plătit, femeia a fost motivată să încerce această meserie, considerată adesea „rezervată bărbaților”. Românca a dezvăluit pentru The Telegraph, faptul că are un salariu anual  de 33.000 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 188.760 de lei.

Citește și: Meserii căutate fără Bac. Ce joburi poți face, în 2024, dacă nu ai luat diploma de Bacalaureat

O româncă a devenit șofer de autobuz în Londra

Deși mereu i-a plăcut să conducă, avea anumite rezerve legate de percepția societății asupra femeilor șoferi de autobuz, însă a depășit aceste temeri și s-a lansat într-o nouă carieră, notează Libertatea.

Românca a povestit că a ajuns în Londra la 22 de ani și, după ce a lucrat în diverse domenii, a simțit nevoia de o schimbare care să îi asigure un trai mai bun și să îi permită să aibă grijă de fiica ei. 

Citește și: Motivul pentru care românii refuză un job plătit cu 500 de lei pe zi: „Nu a mai venit a doua zi”. Situația este similară în mai multe județe din România

„Știam că am nevoie de un loc de muncă bine plătit și care să mă ajute să am grijă de fiica mea și de școala ei.

Munca în brutărie nu îmi oferea această flexibilitate și nici un salariu suficient de mare și era și o muncă grea.”, a spus aceasta pentru The Telegraph și citat de sursa menționată anterior.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Tot ce trebuie să știe femeile despre ajutorul social! Cât este cuantumul ajutorului pentru familia cu copii

Decizia de a deveni șofer de autobuz a venit după ce un prieten i-a vorbit în repetate rânduri despre avantajele acestui job. Chiar dacă la început a ezitat, după patru ani de reflecții, românca a hotărât să se înscrie în programul de formare pentru șoferi de autobuz, considerând că era o oportunitate pe care nu o putea rata. A conștientizat că, în caz de eșec, se putea întoarce la vechile sale locuri de muncă în servicii și restaurante.

Femeia câștigă anual 33.000 de lire sterline

Una dintre marile sale provocări a fost lucrul pe timp de noapte, dar datorită faptului că își primește programul cu șase luni în avans, a reușit să se organizeze pentru a se ocupa și de fiica sa, împreună cu partenerul său, care lucrează și el în ture. În prezent, salariul său anual este de 33.000 de lire sterline, iar programul ei obișnuit presupune lucrul cinci zile pe săptămână, cu posibilitatea de a câștiga mai mult din ore suplimentare sau ture de noapte, care sunt plătite mai bine.

Potrivit The Telegraph, rutina zilnică a româncei include transportul pasagerilor de la Queensbury Morrisons, în nord-vestul Londrei, până la Meadfield, parcurgând 19 stații. De obicei, lucrează de la mijlocul dimineții până după-amiaza târziu, un orar care se potrivește bine nevoilor sale. În plus, femeia a reușit să creeze o legătură cu pasagerii săi obișnuiți, care o întreabă de fiecare dată când lipsește dacă este bine.

Citește și: Liliana a plecat din România cu doi copii mici și câteva geamantane, cu un bilet doar dus spre Castellon, Spania! Nicăieri nu-i ca… acasă! Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”

„Am tendința să lucrez de la mijlocul dimineții până după-amiaza târziu, ceea ce este bine pentru mine. Unii dintre colegii mei fac tura de dimineață, care începe în jurul orei 4.50 și se încheie la ora 15.00. Eu fac tura de noapte, care începe în jurul orei 16:00 și se termină în jurul orei 24:00 sau 1:00.”, a mai spus aceasta.

În ciuda temerilor inițiale, femeia a constatat că nu a fost tratată diferit pentru că este femeie. În plus, apreciază camaraderia dintre colegii ei, cu care adesea rămâne la discuții după finalul turei. Astăzi, românca își privește cariera cu mândrie și recunoștință, găsind satisfacție atât în stabilitatea financiară pe care o oferă, cât și în faptul că a reușit să depășească barierele de gen dintr-o meserie considerată dominată de bărbați.