Ea este Camelia, românca găsită fără suflare lângă o gară din Italia. Ce au descoperit anchetatorii pe corpul femeii

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 19 oct 2024, 14:05

Camelia a fost găsită moartă într-un imobil abandonat, frecventat de oamenii străzii

Sursa: trcgiornale.it

Camelia Ion, o femeie de 56 de ani din România, a avut parte de o moarte cumplită. Trupul acesteia a fost găsit lângă o gară din Italia.

Camelia a fost găsită moartă într-un imobil abandonat, frecventat de oamenii străzii. Corpul său era complet dezbrăcat, iar pe trupul său, în special în zona gâtului, au fost descoperite urme de violență.

Citește și: Ea este Liliana, românca ucisă de iubit în Italia. Totul ar fi pornit de la o ceartă

Camelia locuia pe străzile Italiei

Camelia Ion a plecat în Italia în speranța că va avea parte de un trai mai bun, însă lucrurile nu au decurs așa cum și-ar fi dorit.

După o perioadă de dificultăți, Camelia ajunsese să locuiască pe străzi, trăind de pe o zi pe alta în orașul Civitavecchia.

Lipsa unui adăpost stabil și condițiile grele de viață și-au pus amprenta asupra destinului său, care s-a încheiat tragic.

Camelia a fost găsită fără suflare în apropierea unei gări din orașul italian, complet dezbrăcată și cu multe urme de violență pe corp. 

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Anunț important pentru femeile din țara noastră! Taxa obligatorie care va crește, începând cu 1 ianuarie 2025

Imobilul, aflat în stare de abandon, era cunoscut drept un refugiu temporar pentru oamenii străzii, mai ales în nopțile reci sau ploioase. Camelia era una dintre aceste persoane vulnerabile, sprijinită de organizații de caritate locale precum Crucea Roșie și serviciile sociale.

Un posibil suspect a fost reținut

Aceste detalii cutremurătoare au dus imediat la deschiderea unei anchete, care a identificat rapid un posibil suspect.

Citește și: „Nu a fost doar o mamă” Fiul Mariei Campai, românca ucisă de un adolescent de 17 ani, își strigă durerea. Unde va avea loc înmormântarea Mariei

Potrivit trcgiornale.it, un bărbat în vârstă de 41 de ani, de asemenea român, a fost reținut de poliție. Se crede că între cei doi ar fi izbucnit o ceartă care a degenerat și s-a sfârșit în mod tragic. Poliția l-a audiat deja pe suspect la secția din Viale della Vittoria, iar acesta este acuzat de crimă. În prezent, clădirea unde a avut loc tragedia a fost pusă sub sechestru judiciar, pentru ca anchetatorii să strângă probe suplimentare.