Potrivit ediției de duminică, 20 octombrie, a emisiunii „Asta-i România”, femeia din satul Vulpești ar fi cultivat plante de cannabis în propria grădină, printre roșii și pătrunjel, împreună cu fiul ei.
Cum se apără bătrâna, după ce i-a fost depistată cultura de cannabis
Tanti Florica, care s-a mutat la țară după 70 de ani trăiți în București, a declarat că nu a avut intenția de a face trafic de droguri și că totul a pornit dintr-o simplă curiozitate.
„Mirosea frumos, am lăsat-o să crească”, a spus tanti Florica. De asemenea, aceasta spune că nu și-a dat seama ce cultiva până când vecinii nu i-au spus că este ilegal: „ M-am întrebat după ce a crescut și mi-au spus vecinii că e ilegală și s-o jumulesc. Eu n-am jumulit-o, pentru că îmi plăcea cum mirosea și asta a fost”.
Citește și: Se legalizează consumul de cannabis într-un stat european! De când se introduce legea
Tanti Florica a recunoscut că fiul ei este, și el, implicat în anchetă, deși ea continuă să susțină că nu știa ce sunt acele plante, în încercarea de a minimaliza gravitatea situației: „Era o specie de cânepă. Ăstora care aduc cu TIR-urile nu le face nimic. Au fost exact trei bețe de plante.(...) Cu băiatul meu e în cercetare. Zic ei (n.r. anchetatorii) că el le-ar fi adus” .
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Urmăriți totul în materialul video de mai jos:
Ce spun oamenii din sat despre pensionara care cultiva cannabis
Procurorii care investighează cazul au descoperit că femeia nu limita doar la cultivarea plantelor, ci ar fi ascuns și droguri în borcane, pregătite pentru vânzare, o acuzație pe care femeia o respinge. În ciuda declarațiilor sale, o vecină susține că tanti Florica nu doar că știa ce face, dar a încercat să-și acuze fiul pentru faptele sale.
„Și-a acuzat copilul, când ea e vinovată, ea le-a pus. Hai, să zicem că nu a știut, cum a zis, dar dacă ea pregătea, cum nu știa? Când borcanele la ea s-au găsit pregătite?”, le-a dezvăluit vecina reporterilor „Asta-i România”.
Cazul din Vulpești a uimit întreaga comunitate, inclusiv pe primarul Ion Dulduruc: „Am rămas fără cuvinte pentru că în localitatea mea se poate întâmpla așa ceva”.
Acest caz vine la câteva luni după ce o altă pensionară, în vârstă de 87 de ani, a fost prinsă cu droguri ascunse în hambarul său cu porumb. Femeile implicate în astfel de activități ilegale par să fie un fenomen tot mai răspândit în satele din România, iar anchetatorii sunt în alertă.