Bogdan Simionescu a murit, potrivit unui anunț al Academiei Române. Acesta a fost apreciat atât pentru contribuțiile sale științifice, cât și pentru „vocația pedagogică” deosebită, fiind un profesor respectat și îndrăgit de studenți la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.
Bogdan Simionescu a murit la vârsta de 76 de ani. Ce a transmis Academia Română
Personalitate marcantă în domeniul chimiei polimerilor și mentor pentru generații de studenți și cercetători, Simionescu a lăsat o moștenire științifică și academică profundă.
Născut în 1947, Bogdan C. Simionescu și-a dedicat viața studiului științei polimerilor, domeniu în care a excelat timp de câteva decenii. A condus Catedra de macromolecule de la Universitatea „Gheorghe Asachi” între 1996 și 2003 și a fost, de asemenea, profesor asociat la Universitatea „Politehnica” din București între 1994 și 2006.
Ca mentor și îndrumător, a fost conducător de doctorat pentru peste 45 de studenți, pregătindu-i pentru cariere de succes în chimie și cercetare, atât la Universitatea din Iași, cât și la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”.
„Născut la 16 martie 1948, ca fiu al unui mare chimist român, Cristofor Simionescu, de care a fost foarte ataşat spiritual şi profesional, i-a continuat misiunea, pe care a împlinit-o la nivel de excelenţă. Absolvent meritoriu al Facultăţii de Chimie Industrială din Institutul Politehnic Iaşi, în anul 1971, a rămas la catedră încă din anul absolvirii, iar la scurtă vreme, în 1975, obţine doctoratul la Universitatea Catolică din Louvain, Belgia.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
„Profund ataşat Academiei Române, a fost vicepreşedinte al instituţiei două mandate (2014-2022), preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei Române (2012-2014), preşedinte al Şcolii Doctorale a Academiei Române (2014-2022). Odată cu plecarea dintre noi a acad. Bogdan C. Simionescu, membrii Academiei Române regretă pierderea unui coleg, a unui specialist şi a unui mentor”, se mai arată în comunicatul Academiei Române”, se arată în comunicatul Academiei Române.
În 2015, Președinția României i-a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, o recunoaștere a excelenței sale academice și a contribuției sale semnificative la dezvoltarea științei și educației în România.
Mesajul transmis de fiica lui Bogdan Simionescu
Într-un mesaj plin de durere, fiica lui Bogdan Simionescu, Bogdana, a dezvăluit locul în care va fi înmormântat tatăl său și a oferit detalii pentru cei care doresc să îi aducă acestuia un ultim omagiu.
„Pentru rămas bun până la revedere..
Mâine, vineri, 25 octombrie, în jurul orei 12.00, acad. Bogdan C. Simionescu va ajunge la a doua (de fapt prima) sa casă – Institutul de Chimie Macromoleculara „Petru Poni”, Aleea Grigore Ghica Vodă, 41A – unde va rămâne până poimâine, sâ mbătă, 26 octombrie, ora 12, când va pleca spre Biserica „Sfinții 40 de Mucenici” situată în Copou, pe strada Berthelot nr. 14, (aproape de Academia Romana Filiala Iași), biserica noastră de suflet unde a slujit, ca diacon, și Ion Creanga.
Duminică, 27 octombrie, la ora 12, aici va avea loc slujba de înmormântare, cortegiul îndreptându-se ulterior spre Cimitirul monument istoric “Eternitatea”, unde se va odihni, in lumina sfântă, Tata”.