Polițele RCA se vor scumpi începând cu 1 ianuarie 2025! Tarifele în București și Ilfov vor fi mai mari cu 40% față de alte orașe

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 06 nov 2024, 13:02

Polițele RCA se vor scumpi începând cu 1 ianuarie 2025

Sursa: freepik

Șoferii din România vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru a plăti polița RCA.

Tarifele polițelor RCA ar fi trebuit să fie plafonate până la sfârșitul anului 2024, însă companiile au găsit diferite metode prin care să majoreze prețurile. Începând cu anul 2025, șoferii vor plăti mai mult comparativ cu perioada în care polițele RCA au fost plafonate, iar persoanele din București și Ilfov vor plăti cu 40% față de alte orașe.

Polițele RCA se vor scumpi începând cu 1 ianuarie 2025

Reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară au decis că plafonarea tarifelor polițelor RCA trebuie să se oprească începând cu data de 1 ianuarie 2025. Plafonarea a fost considerată o soluție necesară de către Guvern, după ce mai multe companii de asigurări, cum ar fi EuroIns și CityInsurance, au dat faliment. 

Citește și: Apar noi reguli legate de polița RCA: Ce riscă șoferii care nu dețin o asigurare auto

După falimentul anunțat de EuroIns și CityInsurance, tarifele polițelor de asigurare creșteau într-un ritm alarmant, motiv pentru care s-a decis plafonarea prețurilor. Deși prețurile polițelor RCA erau plafonate, acestea au crescut cu 17% în acest an, față de anul 2023 și sunt așteptate ca tarifele să se dubleze începând cu data de 1 ianuarie 2025, atunci când măsura plafonării prețurilor polițelor RCA o să înceteze.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea

Creșterea de 17% a polițelor RCA a fost posibilă pentru că Guvernul le-a oferit posibilitatea companiilor de asigurări de a își calcula prețurile în funcție de inflație.

Tarifele în București și Ilfov vor fi mai mari cu 40% față de alte orașe

Începând cu 1 ianuarie 2025, noile tarife ale polițelor RCA se vor majora semnificativ, iar potrivit noilor tarife de referință pentru RCA publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară în luna iulie, valorile se vor dubla după finalul anului 2024.

Șoferii din București și Ilfov vor fi cei mai afectați de această majorare a tarifelor polițelor RCA, fiind estimată o creștere cu 40% față de alte orașe. 

Această majorare în Capitală este posibilă datorită daunelor frecvente, ce sunt într-un număr extrem de ridicat raportat la alte orașe din țară, dar și la alte capitale europene. „Bucureștiul are un nivel foarte mare al frecvenței daunelor atât față de restul țării, dar și de alte capitale europene.

Suntem la 6,2%, în timp ce Praga este la 3,8%, Varșovia la 4,1%, Bratislava la 4%, Liubliana la 3,3% și doar Belgrad undeva la 5%. Când ai o frecvență atât de mare, e normal să ai și o primă RCA mai mare.

Acest tarif nu are rolul de a stabili prețul în piață. Este doar o informație care indică un trend, această evolutie de plus-minus 3% mai degrabă indică o stabilitate a prețurilor RCA, nu o creștere exponențială și nu o scădere spectaculoasă.

Vorbim de o stabilitate a tarifelor în piața RCA”, a declarat vicepreședintele ASF, potrivit cancan.ro.